Vremea 23 noiembrie – Cod galben de vânt puternic – Vreme rece în nordul Moldovei, maxime de doar 2 grade Celsius

Vremea în data de 23 noiembrie este rece dar în ușoară încălzire față de zilele precedente.

Astăzi vremea se va încălzi ușor, astfel că valorile termice se vor situa peste cele normale pentru ultima parte a lunii noiembrie, exceptând nordul Moldovei unde se vor menţine apropiate de cele specifice perioadei. Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua slab în jumătatea de est a ţării. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în extremitatea de sud-est, cu rafale de peste 50 km/h, mai ales pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra de la 2…4 grade în nordul Moldovei, până la 16, cel mult 17 grade în Dobrogea.

În București valorile termice se vor situa ușor peste cele obişnuite pentru această perioadă. Cerul va fi mai mult noros şi temporar, în prima parte a zilei, va ploua slab. Vântul va sufla moderat, iar temperatura maximă, la amiază, va fi de 11…13 grade.

La munte cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua slab, mai ales în Carpaţii Orientali şi de Curbură, iar noaptea în cei Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificiări la altitudini mari, mai ales în masivele sudice. 

Articolul precedentSărbătoare mare 23 noiembrie – Cruce cu negru în calendarul ortodox din țara noastră
Articolul următorEuropa va fi lovită de cea mai puternică criză din 1970 – Cine lansează avertismentul înfricoșător

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.