Astăzi, pe timpul zilei valorile termice vor continua să crească ușor în toate regiunile, mai ales în Câmpia de Vest și local în Câmpia Română. Cerul va fi variabil spre senin, dar va prezenta unele înnorări după-amiaza și seara când pe arii restrânse este posibil să plouă în Dobrogea, la munte și doar izolat în Muntenia, Moldova și Transilvania, iar în a doua parte a nopții posibil în Banat și Crișana. Temperaturile maxime se vor situa între 24 și 33 de grade.
În București vremea va fi călduroasă. Cerul va fi mai mult senin, dar va avea unele înnorări la prânz și seara, însă condițiile de ploaie vor fi reduse.Temperatura maximă va fi de 31…32 de grade.
Și la munte, vremea se va încălzi. Cerul va fi variabil, dar după-amiaza și seara, pe alocuri vor fi averse însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp.
La mare o să avem o vreme frumoasă și caldă. Cerul va fi variabil, dar după-amiaza, vor fi condiții pentru averse și descărcări electrice, iar vântul va avea intensificări trecătoare ziua. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 și 27 de grade, în timp ce temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 21 și 24 de grade.