Vremea 20 iunie – Se schimbă radical vremea – Temperaturile vor ajunge chiar și la 34 de grade Celsius

Vremea se încălzește puternic în aceste zile.

Astăzi vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în sudul teritoriului, unde cu totul izolat se vor semnala ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla moderat, iar temperaturile maxime se vor situa de la 23 de grade pe litoral până la 34 de grade în Câmpia de Vest.***

În București vremea va fi călduroasă. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa unde vom avea intre 18 si 22 de grade, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade. 

La munte vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări ziua în Carpaţii Meridionali, unde izolat vor fi ploi slabe de scurtă durată. Spre seară e foarte probabil să avem parte de averse şi descărcări electrice în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali.***

La mare vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi senin în timpul zilei, iar vântul va sufla slab şi moderat. Maximele se vor încadra între 23 şi 25 de grade, iar temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 21 şi 23 de grade. 

Articolul precedentSărbătoare 20 iunie – Zi uriașă pentru creștinii din țara noastră
Articolul următorEfectele războiului din Ucraina se simt tot mai puternic în Europa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.