Vremea 17 ianuarie. Temperaturi ridicate, peste normalul perioadei

Astazi, valorile termice se vor situa peste cele specifice perioadei, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 1 și 11 grade, cu cele mai mari valori în Dealurile de Vest. Cerul va avea înnorări temporare și vor fi precipitații, în vestul, nord-vestul și parțial în centrul țării.

Acestea vor fi mixte la munte și în Maramureș și mai ales sub formă de ploaie în celelalte regiuni. Izolat se va depune polei, iar în nord-vest vor fi cantități de apă de peste 15…20 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în vest, nord și est, cu viteze în general de 45…55 km/h, dar și la munte, unde rafalele vor depăși 70…80 km/h la altitudini mari. Mai ales dimineața, cu totul izolat se va forma ceață.

În București, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 5…7 grade.

La munte, valorile termice se vor situa peste cele specifice perioadei. Cerul va avea înnorări și vor fi precipitații mixte, ziua mai ales în nordul Carpaților Orientali și în Munții Apuseni. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în special la altitudini mari, unde rafalele vor depăși 70…80 km/h.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorAlexandra Păcuraru, dezvăluire bombă, de la un fermier: „Mi s-a interzis de către domnul Grindeanu să prezentăm orice problemă care ar atinge interesele Ucrainei”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.