VREMEA 16 IULIE. VAL INTENS DE CĂLDURĂ, DISCOMFORT TERMIC DEOSEBIT DE ACCENTUAT

Astăzi, valul de căldură va fi în continuare persistent și intens, va fi caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.  

Temperaturile maxime se vor încadra între 35 și 42 de grade. Cerul va fi mai mult senin, exceptând în a doua parte a zilei și în orele serii nord-vest și sud-estul țării, precum și zona montană, unde temporar înnorările se vor accentua și pe arii restrânse vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. 

Pe alocuri, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi însemnate. 

 
 

În București, valul de căldură va fi în continuare intens. Temperatura maximă se va situa în jurul a 41 de grade. Disconfortul termic se va menține deosebit de accentuat. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața, iar vântul va sufla slab până la moderat.

La munte, valul de căldură va fi persistent și intens, astfel că vremea va fi mult mai caldă decât în mod obișnuit. Cerul va fi variabil, însă în a doua parte a zilei vor fi înnorări temporar accentuate și pe arii restrânse se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice și, posibil, grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor.

 
 

La mare, vremea va fi caniculară, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi 33…36 de grade, iar noaptea va fi tropicală, cu minime cuprinse între 24 și 28 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperatura apei mării va avea valori de 26…28 de grade. 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentFURNIZORII SOLICITĂ DEMARAREA PREGĂTIRILOR PENTRU RE-LIBERARIZAREA PIEȚEI DE ENERGIE ELECTRICĂ
Articolul următorNICOLAE CIUCĂ ȘI-A ANUNȚAT CANDIDATURA LA PREZIDENȚIALE: ”VOI CANDIDA PENTRU CĂ SUNT PREȘEDINTELE PNL”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.