Vremea 13 iunie. Scădere bruscă a temperaturilor în mai multe regiuni ale țării

Astăzi, vremea se va menține în general instabilă în jumătatea de nord a țării și, local, în rest. După-amiază vor fi perioade cu averse torențiale, intensificări ale vântului, iar pe arii restrânse, mai ales în regiunile sudice, vijelii și căderi de grindină. În Muntenia, în sudul Olteniei și în zona continentală a Dobrogei, disconfortul termic va fi ridicat. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 23 și 33 de grade.

În București, vremea se va mentine calduroasa, iar disconfortul termic ridicat. Seara va creşte probabilitatea pentru averse si intensificari ale vântului. Temperatura maxima se va situa în jurul valorii de 33 de grade.

La munte, vremea se va mentine în general instabila. În special dupa-amiaza si în cursul noptii, vor fi perioade cu averse şi intensificari ale vântului. Ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel cã, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitãţile de apã vor fi însemnate si vor fi conditii de grindina. Valorile termice vor fi usor mai scazute fata de cele din ziua precedenta.

La mare, vremea se va rãci uşor devenind normalã termic. Dupa-amiaza si noaptea vor fi averse, intensificari ale vântului si posibil grindina. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 27 de grade, iar temperatura apei marii va avea valori de 20…21 de grade. 

Hidrologii au emis, joi dimineaţa, o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râurile mici din judeţele Braşov şi Sibiu, valabilă până la ora 12:00

Conform Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale Cotelor de Atenţie pe râurile mici din bazinul hidrografic: Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Homorodu Mare – amonte S.H. Sebeş Olt, judeţele: Braşov şi Sibiu.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinul hidrografic Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Voila – amonte S.H. Sebeş Olt.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorTraian Băsescu a recunoscut. Cine i-a pus numele de cod Petrov

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.