Vremea 10 noiembrie

Vremea în data de 10 noiembrie se menține peste normalul perioadei însă la munte apar și primele ninsori.

Astăzi vremea va fi caldă si frumoasa pentru această dată. Cerul va fi variabil, mai mult noros în regiunile nord-vestice, unde pe arii restrânse va ploua slab. Vântul va sufla moderat, iar temperaturile maxime se vor încadra între 11 şi 20 de grade. Pe alocuri, mai ales la începutul zilei, vom avea condiții de ceaţă.

În București vremea se va menţine caldă. În primele ore ale zilei vor fi condiţii pentru nori joşi sau ceaţă, apoi.. treptat cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla în general slab, iar temperatura maximă, la amiază, va fi de 18…19 grade.

La munte vremea va fi caldă şi în general frumoasă pe parcursul zilei. Seara şi noaptea va ploua slab în toate masivele, iar la altitudini de peste 1800 m, trecător, vor fi şi precipitaţii slabe sub formă de lapoviţă sau chiar ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste, unde la rafală se vor depăşi viteze de 60 km/h. Valorile termice vor fi comparabile cu cele de ieri și vom avea 9 grade la Semenic, 12 la Sinaia și Păltiniș, iar maxima de 13 grade se va înregistra la Predeal și Stâna de Vale.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentANRE, primele sancțiuni pentru RECHINII din energie – Cu cât au fost taxate 7 companii pentru întârzierea facturilor românilor
Articolul următorGreutatea ideală în funcție de înălțime și de vârstă – Calculează indicele de masă corporală!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.