Vremea, 10 mai. Ploi și vânt în mai multe zone din țară

Vremea în data de 10 mai vine cu ploi în cele mai multe zone din țară dar și cu vânt.

Astăzi, vremea va fi răcoroasă dimineața și noaptea, însă temperaturile vor fi usor mai ridicate fata de ziua precedenta.Vor fi mai ales după-amiaza si seara vor fi averse, posibil însotite de descărcări electrice, în Banat, Crișana, vestul Transilvaniei si doar cu totul izolat în restul teritoriului. Vântul va avea intensificari în sudul si sud-estul tarii. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 16 și 22 de grade.

În București, temperaturile vor fi usor mai ridicate fata de ziua precedenta. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat în prima jumatate a intervalului, iar noaptea va deveni slab. Temperatura maxima va fi de 21…22 de grade

La munte, cerul va avea înnorari, iar mai ales dupa-amiaza si seara vor fi averse, posibil însotite de descãrcãri electrice, local în Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali şi doar cu totul izolat în rest. Vântul va sufla slab şi moderat. Valorile de temperatura vor fi mai ridicate fata de cele din intervalul precedent. 

ANM a emis și un cod galben de ceață în această dimineață pentru mai multe zone din țară

Cod galben valabil de la 10-05-2024 ora 7:10 până la 10-05-2024 ora 11:00, în zona Județul Maramureş: Târgu Lăpuș, Suciu de Sus, Coroieni, Vima Mică;

Se vor semnala : ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m.

Cod galben valabil de la 10-05-2024 ora 6:20 până la 10-05-2024 ora 11:00, în zona : Județul Cluj: Cluj-Napoca, Gherla, Baciu, Apahida, Florești, Cășeiu, Cojocna, Bonțida, Iclod, Feleacu, Jucu, Mica, Mintiu Gherlii, Dej, Sic, Cuzdrioara, Fizeșu Gherlii, Câțcău, Vad, Borșa, Dăbâca, Aluniș, Jichișu de Jos;
Județul Sălaj: Gâlgău, Ileanda, Poiana Blenchii, Rus;
Județul Bistriţa-Năsăud: Beclean, Căianu Mic, Braniștea, Petru Rareș, Uriu, Ciceu-Giurgești, Ciceu – Mihăiești;

Se vor semnala : local ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m.

Cod galben valabil de la 10-05-2024 ora 6:10 până la 10-05-2024 ora 9:00, în zona : Zona depresionară a județului Harghita , respectiv zona localităților: Miercurea Ciuc, Toplița, Gheorgheni, Ditrău, Sândominic, Remetea, Joseni, Suseni, Ciumani, Ciucsângeorgiu, Sărmaș, Frumoasa, Lăzarea, Sânsimion, Cârța, Siculeni, Mihăileni, Tomești, Gălăuțaș, Ciceu, Sânmartin, Sâncrăieni, Dănești, Subcetate, Mădăraș, Tușnad, Sântimbru, Voșlăbeni, Cozmeni, Leliceni, Păuleni-Ciuc, Racu;

Se vor semnala : local ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m.

Cod galben valabil de la 10-05-2024 ora 5:30 până la 10-05-2024 ora 9:00, în zona : Județul Suceava: Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Vama, Fundu Moldovei, Șaru Dornei, Dorna Candrenilor, Pojorâta, Iacobeni, Sadova, Panaci, Poiana Stampei, Cârlibaba, Coșna, Ciocănești;

Se vor semnala : local ceață, care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului.

 
 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorLecția de drept. Cum s-a modificat Legea pensiilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.