VOLEI MASCULIN: ROMÂNIA S-A CALIFICAT LA CAMPIONATUL MONDIAL

România revine după o pauză de 43 de ani la Campionatul Mondial! Ultima ediţia la care a participat a fost cea din 1982, din Argentina.

România s-a calificat la Campionatul Mondial de volei masculin din 2025, care va avea loc în Filipine, între 12 şi 28 septembrie.

Ediţia de anul viitor va fi prima cu 32 de echipe la start. Vor fi 8 grupe de câte patru echipe, primele două formaţii din fiecare grupă urmând să se califice în şaisprezecimile de finală.

Filipine a anunţat că meciurile se vor juca la Araneta Colisem din Quezon City, cu o capacitate de 14.000 de locuri, şi în SM Mall of Asia Arena, din Pasay, cu o capacitate de 20.000 de locuri. Tot la Pasay se vor disputa şi fazele finale ale Mondialului, scrie Agerpres.

Tragerea la sorţi a grupelor Campionatului Mondial din Filipine va avea loc pe 24 septembrie 2024, la Manila.
Naţionala de volei masculin a României a urcat de patru ori pe podium la Campionatele Mondiale (locul 2 – 1956, 1966, locul 3 – 1960, 1962), iar de alte două ori s-a clasat pe locul 4.

În 1980, România a cucerit singura medalie la Jocurile Olimpice. La Moscova, „tricolorii” obţineau medaliile de bronz, învingând în finala mică Polonia cu 3-1.

Anul trecut, naţionala masculină a României a revenit în prim plan, terminând pe locul 7 la Campionatul European organizat în Israel, Macedonia de Nord, Bulgaria şi Italia.

Articolul precedentPNL CLUJ: PREȘEDINTELE CIUCĂ ESTE LIDERUL DE CARE ARE NEVOIE ROMÂNIA
Articolul următorJOCURILE PARALIMPICE 2024 – EDUARD NOVAK, LOCUL 7 ÎN PROBA DE CONTRATIMP 1.000 M

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.