Volei Alba Blaj a încheiat sezonul regulat al Diviziei A1 pe prima poziție. Vicecampioana Europei a învins sâmbătă pe CSM București cu 3-0 (25-16, 25-20, 25-18).
„Nimic nu e gata după această victorie, dar avem un avantaj important în lupta pentru titlu. Pentru mine cel mai important este că ne-am revenit psihic și fizic după înfrângerea de la Târgoviște, unde nu am avut cea mai bună prestație, iar victoria de astăzi este importantă în acest sens. Este și un succes foarte important pentru moralul echipei înaintea meciului cu Busto Arsizio de marți. Sper să ne recuperăm fizic cât mai repede și în finala Cupei CEV să jucăm cel mai bun volei posibil.” – a declarat la finalul partidei antrenorul principal al echipei Volei Alba Blaj, Darko Zakoč.
Volei Alba Blaj:
Lora Kitipova 4p. (2 ași, 1 blocaj) – Ana Lazarević 3p., Nađa Ninković 11p (2 blocaje), Sonja Newcombe 11p. (1 blocaj), Maja Aleksić 8p. (2 blocaje), Ioana Baciu 4p. (1 blocaj) – Marina Vujović (libero).
Au mai jucat:
Mariya Karakasheva 6p (2 blocaje), Katerina Zhidkova 7p. (1 blocaj) – Viktoriya Delros (libero).
La finalul sezonului regulat Volei Alba Blaj ocupă primul loc, cu 43 de puncte, urmată de CSM București, 38 puncte și de CSM Târgoviște, 32 puncte.
Pentru faza a doua a campionatului s-au mai calificat Știința Bacău, CSM Lugoj și Dinamo București.
Volei Alba Blaj pornește, în faza a doua a campionatului, cu prima șansă la câștigarea întrecerii interne, având acum 5 puncte în fața principalei contracandidate la titlu și pornește, în faza a doua a campionatului, cu prima șansă la câștigarea întrecerii interne.
Locul întâi ocupat la finalul sezonului regulat îi dă posibilitatea vicecampioanei Europei să dispute pe teren propriu primele două meciuri din faza a doua a campionatului.
Astfel, Volei Alba Blaj va debuta acasă cu Dinamo, iar apoi va primi vizita campioanei CSM București, într-un meci de care pe care, ce ar putea stabili în mare proporție soarta titlului.
Volei Alba Blaj va disputa, în zilele de 19 și 26 martie, finala Cupei CEV, a doua competiție valorică europeană intercluburi, unde va întâlni echipa italiană Yamamay e-work Busto Arsizio.
Marți, 19 martie, de la ora 17:00, Volei Alba Blaj va găzdui prima manșă a finalei, în sala Transilvania din Sibiu. Returul este programat în Italia, marți 26 martie, de la ora 21:30.
Comments are closed.