Vodafone și Salvamont lansează #SigurPeMunte, prima campanie de educație montană

Vodafone și Salvamont lansează campania #SigurPeMunte, o inițiativă de educație montană care vine cu recomandări utile de la profesioniști în domeniu pentru abordarea în siguranță a muntelui. Realizată cu sprijinul  Mountain Adventure, seria de videoclipuri atinge subiecte esențiale în educația montană precum: practicarea în siguranță a sporturilor de iarnă, schi și schi de tură sau off piste, echipamentul necesar și orientarea pe munte pentru drumețiile pe timp de iarnă. Mai mult, seria redă și modul în care se realizează operațiunile de salvare din drumeție sau pe pârtie.

Dezvoltată de agenția Oxygen și producătorul Dragoș Asaftei, materialele video educative au la bază realitatea din statisticile Salvamont: o treime dintre intervenții ar fi putut fi evitate, dacă turiștii ar acorda mai multă atenție alegerii echipamentului, traseului sau prin respectarea regulilor de bază în practicarea activităților montane. În plus, cele mai multe dintre intervențiile Salvamont sunt declanșate de turiști neechipați corespunzător sau neînsoțiți de un ghid pe trasee montane dificile, atât în sezoanele de iarnă cât și vară.

Protagoniștii #SigurPeMunte sunt experți montani care împărtășesc din experiența și cunostințele lor în ceea ce privește siguranța pe munte pe timp de iarnă: Sabin Cornoiu – președintele Salvamont, Daniel Ignătescu – ghid montan AGMR si fondatorul Mountain Adventure, Bianca Albulet – ghid montan AGMR & Mountain Adventure. Acestora li se alatură Ciprian Zamfirescu, Head of Innovation and Business Development Vodafone România, care îți arată cum tehnologia Vodafone face diferența în cazurile de salvare montată.

”Cu peste 15.000 de apeluri primite prin Dispeceratul Național Salvamont, o treime semnalând accidente montane, Salvamont este o organizație vitală. Între 450-600 de salvamontiști au asigurat, zilnic, asistența de salvare montană în cele aproximativ 140 de baze și posturi salvamont permanente sau sezoniere din întreaga țară. Numărul ridicat de intervenții poate sugera și faptul că oamenii nu sunt întotdeauna pregătiți adecvat sau informați când se implică în activități montane. Din acest motiv, un proiect precum #SigurPeMunte era necesar și binevenit, chiar și pentru cei care se consideră experimentați”, spune Sabin Cornoiu, președintele Salvamont România.

În 2023, echipele Salvamont au fost implicate în 8.026 de operațiuni de salvare montană și 6.548 de intervenții.

“Muntele poate fi un loc mai sigur dacă fiecare dintre noi îl respectăm și pornim la drum bine echipați, informați și pregătiți pentru activitatea pe care urmează să o facem,” adaugă Daniel Ignătescu, ghid montan AGMR și fondatorul Mountain Adventure.

“M-am bucurat să fiu implicat în producția integrală a campaniei #SigurPeMunte, cu atât mai mult cu cât cred în importanța promovării mesajelor care țin de responsabilitate și respect pe munte, indiferent de sportul practicat,” spune Dragoș Asaftei, producătorul seriei.

Inițiativa #SigurPeMunte, sustinută de Vodafone, este construită pe baza expertizei Salvamont și a partenerilor precum Mountain Adventure, unul dintre cei mai importanti operatori de experiente montane din Romania.

Poți vedea materialele video pe canalele de social media Vodafone România sau direct AICI

Incepând cu anul 2019, Vodafone este partener de tehnologie al Salvamont, implicându-se în proiecte ce folosesc tehnologia în activitatea de salvare montană. Vodafone s-a implicat în înființarea Dispeceratului Național Salvamont și realizarea aplicației „Salvamont”, prin care turiștii pot afla informații detaliate despre starea a 130 de pârtii din întreaga țară, primesc avertismente montane, vizualizează hărțile munților, găsesc locațiile cabanelor și pot trimite notificări dispeceratului Salvamont – în timp real, cu funcţia SOS.

Din 2023, 80% din echipele Salvamont România folosesc drone și tehnologie Vodafone în misiunile de salvare montană. Acestea ajută la reducerea semnificativă a timpului de căutare a victimelor şi la salvarea mai multor vieţi omeneşti. În plus, Salvamont România beneficiază din partea Vodafone și de primul detector subacvatic de tip sonar digital – AquaEye VODASAFE, de robotul Water Rescue Buoy (FReD: Fast Rescue Device), de propria dronă subacvatică şi un scubajet pentru a ajunge  în locurile greu accesibile de sub apă.

 

Articolul precedentINSP: 701 cazuri noi de rujeolă înregistrate în ultima săptămână; două decese
Articolul următorJocurile Paralimpice de la Paris vor avea un număr record de difuzori

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.