Întâlnire crucială în Bulgaria! Cancelarul austriac Karl Nehammer merge să verifice cât de bine sunt păzite granițele din zona Mării Negre la doar câteva zile după ce a transmis un mesaj tranșant: veto-ul Austriei nu se schimbă până când nu se rezolvă problema migranților.
Această inspecţie locală demonstrativă are loc înainte de summitul extraordinar al UE privind migraţia de luna viitoare. Iar în timp ce Austria cere un gard şi mai mulţi bani pentru Frontex, România şi Bulgaria sunt convinse că pot adera la spaţiul Schengen în acest an.
O dată ulterioară este considerată dificilă din cauza alegerilor europene din 2024. Iar din cauza interdependenţei lor strânse, UE doreşte, de asemenea, să admită cele două ţări în Schengen împreună, notează „Die Presse”.
Austria îşi menţine dreptul de veto faţă de aderarea României şi Bulgariei la Schengen, a transmis sâmbătă cancelarul austriac Karl Nehammer înainte de a pleca, împreună cu ministrul său de interne, Gerhard Karner, în vizită în Bulgaria, unde luni se vor duce personal să vadă ce se întâmplă la frontiera cu Turcia, acolo unde Viena este de părere că ar trebui construit un gard cu fonduri de la Comisia Europeană.
Sofia are nevoie de „un sprijin rapid şi adecvat pentru protecţia frontierei externe cu Turcia”, a declarat cancelarul austriac. „Gardul de la graniţa cu Grecia poate servi drept model în acest sens”, a arătat el.