Viena îşi menţine veto-ul faţă de aderarea României la Schengen! Anunț oficial din Austria

Austria îşi va menţine dreptul de veto în ceea ce priveşte intrarea României şi Bulgariei în Schengen până când Viena va constata o „scădere susţinută” a numărului de solicitanţi de azil, a declarat ministrul de externe Alexander Schallenberg, într-un interviu pentru POLITICO.

 

„Ceea ce este important pentru noi, ca să fim foarte sinceri, este ca cifrele să scadă şi trebuie să existe o scădere susţinută”, a declarat Alexander Schallenberg, calificând veto-ul ţării sale drept un „semnal de alarmă” pentru Bruxelles.

„Trebuie să înţelegem că, atunci când vedem peste 100.000 de cereri de azil la fiecare 12 luni, este dificil pentru noi, Austria, să lăsăm pur şi simplu acest sistem disfuncţional să se deruleze”, a explicat el.

Schallenberg a refuzat să indice un termen pentru ridicarea obiecţiilor Austriei asupra extinderii Schengen, dar cum sosirile de refugiaţi continuă să crească – agenţia de azil a UE a înregistrat în ianuarie o creştere de aproape 60% de la an la an – o rezolvare a impasului privind Schengen pare imposibilă pe termen scurt, scrie POLITCO.

Articolul precedentDe ce trebuie să bați un cui ruginit în pomii fructiferi
Articolul următorHOROSCOP 29 aprilie. Află ce îți rezervă astrele astăzi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.