VIDEO Simona Halep: Nu e corect să stau atât fără să fiu judecată!

 

 

Simona Halep a acordat un interviu platformei Tennis Majors, în care a vorbit în detaliu despre situația delicată în care se află în centrul unui caz de dopaj cu roxadustat, aflat în așteptarea judecării de mai bine de șase luni.  A explicat că a fost victima unei „contaminări a unuia dintre suplimentele sale alimentare”.

În interviu Simona Halep discută despre cum a făcut față ultimelor luni și despre dorința ei de a reveni cât mai curând pe teren.

„De-a lungul timpului, am încercat doar să rămân calmă și, de fapt, mă simt încrezătoare, pentru că știu că sunt curată și nu am luat cu bună știință nimic care este interzis, în speță o astfel de substanță.

Am vrut să tac până când cazul va fi rezolvat. Nu am vrut să ies și să vorbesc pentru că a fost foarte emoționant. Și de fapt, așa cum am spus, nu m-am descurcat foarte bine. Dar acum simt nevoia să vorbesc cu voce tare suporterilor mei, fanilor mei și publicului, pentru că sunt sigur că ei chiar vor să știe de ce durează atât de mult și chiar am simțit nevoia să fac asta. De aceea sunt aici astăzi”, a spus Simona Halep.

Halep a precizat că are programată o audiere în data de 28 mai, însă ITF, care deja i-a respins şi dovezile şi solicitarea de ridicare a suspendării provizorii, poate cere anularea audierii. „Dacă o va face, vor fi opt luni fără ca eu să fi putut juca, din cauza unei suspendări provizorii, şi mi se pare nedrept să stau opt luni fără să joc şi fără să fi avut cea mai mică şansă de a mă exprima în faţa judecătorilor independenţi”, a menționat sportiva.

„Nu am consumat niciodată, în mod conştient, cel mai mic produs interzis”, a răspuns Halep la întrebarea dacă a luat roxadustat, o moleculă care stimulează producţia de globule roşii şi este utilizată în general în tratamentul anemiei legate de bolile de rinichi. „Experții ( cu care a lucrat) au muncit mult și au găsit motivul acestei contaminări și au aflat că suplimentul este contaminat cu o cantitate foarte mică de substanță”, a spus Halep.

Simona Halep a fost suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului, după ce a fost depistată cu o substanță interzisă la US Open 2022. Jucătoarea noastră a fost informată despre testul pozitiv pe 7 octombrie 2022.Cazul este judecat de o organizație independentă, Sports Resolutions. Simona este în continuare suspendată, nu a mai jucat din august 2022.

 

 

 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedent8 beneficii impresionante pentru sănătate ale pătrunjelului. Introdu-l în meniul zilnic și vei observa diferența!
Articolul următorAu început înscrierile pentru Campionatul național de securitate cibernetică (Romanian Cyber Security Challenge – RoCSC 2023)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.