VIDEO Președintele Klaus Iohannis: E nevoie de o reformă profundă pentru ca tragedii ca cea de la „Matei Balș” să nu se mai repete

Președintele Klaus Iohannis a transmis condoleanțe victimelor incendiului de la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” și mulțumiri tuturor celor implicați în acțiunea de intervenție și salvare. Șeful statului a făcut o vizită la Institut.

„Este zi foarte tristă. Îmi pare foarte rău, transmit condoleanțe familiilor îndoliate, iar pacienților din saloane le doresc însănătoșire grabnică. Am discutat încă de când au fost anunțate forțele de intervenție cu cei care au coordonat intervenția. (…) A fost o intervenție foarte complicată, s-a reacționat extrem de rapid și felicit forțele de ordine pentru promptitudine. Va fi o anchetă care va stabili cauzele,” a afirmat Klaus Iohannis. 

„Avem de-a face cu probleme structurale în spitale și am cerut ministrului Sănătății să lucreze cu celeritate la un proiect de reformă pentru întregul sistem de sănătate și aștept cât de curând primele idei. 
 
Medicii, asistentele, tot personalul medical sunt eroii mei, au depus eforturi supraomenești, până la epuizare, cu personal prea puțin. Îmi exprim și cu această ocazie admirația pentru toți medicii și personalul medical

Repet, e nevoie de o reformă profundă în sistemul de sănătate pentru că astfel de lucruri nu trebuie să se mai repete,” a mai precizat șeful statului.

Vineri a izbucnit un incendiu violent la Institutul de Boli Infecțioase, în urma căruia patru  pacienți au murit, iar peste 100 au fost transferați la alte spitale din Capitală. O anchetă este în curs și s-a deschis și dosar penal pentru vătămare și ucidere din culpă.

INCENDIU la Spitalul Matei Balș, din Capitală. 4 morți, peste 120 de pacienți EVACUAȚI. Corpul de control al Premierului, trimis la spital

Articolul precedentBilanț coronavirus 29 ianuarie: 2.737 de cazuri noi, 91 de decese
Articolul următorEXCLUSIV Scriitorul Florin Toma, fost pacient la ”Matei Balș”: Toate caloriferele erau reci. Ar trebui să le fie rușine…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.