Un minor din Bârlad, în vârstă de 14 ani, a fost reținut aseară de jandarmi după ce a bruscat o gestionară de la o sală de jocuri și a smuls sertarul cu bani, apoi a fugit. Tânăra care lucrează la sala de jocuri ar fi acționat butonul de panică, însă de la firma de pază n-ar fi venit nimeni.
Totul s-a petrecut în jurul orei 17:00, la o sală de jocuri din zona Stadion din municipiul Bârlad. Minorul susține că a jucat la păcănelele din sala respectivă și a pierdut suma de 4.000 de lei. Apoi s-a dus la gestionară și i-a cerut să-i dea casa de marcat. Aceasta nu l-a luat în serios și l-a poftit să plece. Minorul, Gică L., a insistat și la un moment dat a intrat după raftul unde se afla sertarul cu bani, a îmbrâncit-o pe tânăra care lucrează acolo și a smuls sertarul cu încasările.
Gestionara a fi acționat butonul de panică însă de la firma de pază n-a ajuns nimeni așa că a sunat la 112. Un echipaj de jandarmi s-a deplasat la fața locului și pe baza descrierii făcute de angajata sălii, l-au depistat în apropiere pe Gică L., minorul care a luat sertarul cu bani. Aceștia au constat că în cursul aceleiași zile l-au evacuat dintr-o altă sală de jocuri deoarece se comporta agresiv.
Minorul a fost reținut și dus la audieri la Poliția Municipiului Bârlad.
„În jurul orelor 17:00, patrula Detasamentului 3 Jandarmi, a fost directionatã pe strada Republicii din Bârlad, la o salã de jocuri, unde gestionara apelase la 112, anuntând cã un tânãr a pãtruns în incinta sãlii si, prin acte de violentã, i-a sustras sertarul cu bani. Dupã semnalmentele indicate de partea vãtãmatã, patrula l-a indentificat pe cel în cauzã, în apropierea locului unde s-a produs tâlhãria. Acesta este un minor de 14 ani, care a fost imobilizat si condus la sediul Politiei Bârlad, unde s-au întocmit actele de sesizare a infractiunii”, a precizat Sorin Nitã, purtãtorul de cuvânt al Jandarmeriei Vaslui.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de tâlhărie.