VIDEO La 2 ani, Radu se luptă cu o boală rară. Radu ARE NEVOIE DE NOI ca să trăiască

Radu, un copilaș de numai 2 ani se luptă pentru viață. Suferă de o boală rară care îi afectează musculatura. Nu poate merge, nu poate sta în șezut și nu are forță nici măcar să tușească. E ziua lui, dar, în loc să o sărbătorească la fel ca toți ceilalți copii, Radu o va petrece stând în pat. Nu poate dormi noaptea, decat cand cade epuizat. Din păcate, părinții lui nu au mii de euro în fiecare lună, ca să acopere toate costurile tratamentului, așa că o mare parte din aparatura necesară… lipsește. Ajutorul de la stat este inutil: se decontează trei lei pentru transport, în condițiile în care copilul are nevoie de un aparat care costă șapte mii de euro. Vă avertizăm, urmează imagini și informații cu un puternic impact emoțional. 

La două luni, micuțul Radu a dat primele semne că suferă de o boală gravă. Până atunci, totul a părut perfect. Părinții și-au dat seama, însă, că nu mai este atât de activ și nu își mai ține căpșorul. După nenumărate drumuri între spitale și medici, cu analize făcute inclusiv în Germania, a venit diagnosticul crunt: distrofie musculară congenitală. O boală care îi afectează întreaga musculatură, pe care nu o poate controla.

Din păcate, problemele merg și mai departe. Radu nu doarme noaptea, ci doar când corpul îi cedează de epuizare.

Aparatura, medicamentele, analizele, procedurile medicale și toate celelalte cheltuieli ajung la câteva mii de lei, uneori chiar mii de euro pe lună. Cum mama nu poate lucra, pentru că trebuie să stea acasă, cel care muncește este tatăl copilului. Banii nu sunt nici pe departe suficienți, însă.

Loviți de boala lui Radu, părinții sunt chinuiți și umiliți, culmea,  și de autorități, care nu decontează mai nimic din costurile uriașe ale tratmentului. Viața micuțului depinde de recuperarea medicală și de aparate. Pe care, însă, părinții nu le au pentru că nu și le permit, cu toate că s-au împrumutat inclusiv de la bancă.

Toți cei care vor să îl ajute pe Radu pot dona la cele două conturi de mai jos. Doar cu ajutorul nostru, al tuturor, Radu poate trăi în continuare.

Cont RON:
IBAN: RO17INGB0000999907457771
Titular cont: Luiza Oana Dobroiu

Cont Euro:
IBAN: RO94INGB0000999908956878
Titular cont: Luiza Oana Dobroiu

PayPal: www.paypal.me/luizaoanad

https://www.facebook.com/RADUDistrofieMuscularaCongenitala/

 

Articolul precedentStrategie în alb și negru – Ediția din 18 decembrie 2021
Articolul următorEXCLUSIV | Cristi Borcea, moment de sinceritate! Ce spune despre implicarea sa la Dinamo

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.