4.2 C
Craiova
vineri, 15 noiembrie 2024
Acasă Actual VIDEO Klaus Iohannis a ajuns la ședința de Guvern: ”Sunt necesare MĂSURI...

VIDEO Klaus Iohannis a ajuns la ședința de Guvern: ”Sunt necesare MĂSURI ferme. Școlile să treacă TOATE în online, angajații la telemuncă”

Președintele României, Klaus Iohannis, a participat, joi, la ședința de Guvern în care s-au stabilit noi măsuri în combaterea pandemiei. Președintele a anunțat că școlile să treacă toate în online, angajații și din public și din privat să treacă la telemuncă, magazinele trebuie să fie închise seara cel târziu la ora 9, circulația pe timpul nopții trebuie restricționată, portul măștii obliogatoriu peste tot în țară.

Klaus Iohannis a prezidat ședința de Guvern: ”Mulțumesc pentru invitație. Mă bucur să vă revăd pe toți aici. Această bucurie este umbrită de evoluția pandemiei de la noi și cred că suntem pe bună dreptate cu toții îngrijorați. Am avut azi aproape 10 mii de cazuri noi și mulți, prea mulți care au decedat și trebuie să fim foarte realiști. Sunt necesare măsuri ferme, măsuri mai ferme pentru a controla extinderea pandemiei.

Măsurile de până acum nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan național, precum școlile să treacă toate în online, angajații și din public și din privat să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil, magazinele trebuie să fie închise seara cel târziu la ora 9, circulația pe timpul nopții trebuie restricționată, petrecerile interzise, târgurile și piețele trebuie închise, portul măștii obliogatoriu peste tot în țară. Iar firmele și autoritățile trebuie pobligatoriu să-și decaleze programul de funcționare astfel încât și transportul public să circule cu încărcătură mult mai mică. Noi dorim să controlăm extinderea pandemiei, dar să dăm șanse medicilor să trateze cazurile grave în spitale.

Ne dorim să continue activitățile economice, nu dorim să închidem economia. Vrem măsuri prin care oamenii sunt protejați și economia funcționează în continuare. Și vrem ca românii să continue viața în condiții cât mai aproape de normal. Începe campania electorală. Va fi o campanie în condiții foarte stricte și urmează votul. Vă invita să vă implicați total pentru a garanta organizarea în cele mai bune condiții a alegerilor și în condiții de siguranță sanitară. Este posibil, am dovedit-o la alegerile locale.

Există multe discuții despre oportunitatea alegerilor în pandemie. Vă spun foarte clar: democrația nu poate fi pusă în paranteză, democrația trebuie garantată și democrația se garantează prin alegeri libere și națiunile puternice țin la alegeri democratice chiar și în condiții de criză. Ce exemplu mai bun decât alegerile din SUA. Acolo să ne uităm, la democrațiile consolidate, cu tradiții vechi, când vrem să vedem cum se gestionează alegerile în timp de criză. În SUA au fost alegeri în condiții de 100 de mii de cazuri pe zi și a fost o prezență record. Așa fac națiunile puternice și națiunea română este o națiune puternică și vom trece împreună prin această criză. În SUA au fost alegeri în condiții de 100 de mii de cazuri pe zi și a fost o prezență record. Așa fac națiunile puternice și națiunea română este o națiune puternică și vom trece împreună prin această criză”, a fost mesajul lui Klaus Iohannis la începutul ședinței de Guvern.

VIDEO Klaus Iohannis a ajuns la ședința de Guvern: ”Sunt necesare MĂSURI ferme. Școlile să treacă TOATE în online, angajații la telemuncă”

Premierul Ludovic Orban a anunțat că măsurile vor fi impuse începând de luni.

”Măsurile prezentate de dl președinte trebuie transpuse în HG privind starea de alertă. Solicit să fie pregătite propunerile de modificare care trebuie să treacă prin CNSU și să fie adoptate de Guvern. Aplicabilitatea acestor decizii va fi de luni. E bine ca să fie cunoscute înainte de a intra în vigoare. Solicit tuturor conducătorilor de instituții fermitate și mobilizare maximă în aplicarea acestora. Îi mulțumesc mult dlui președinte și pentru poziția privind alegerile. Suntem pregătiți pentru organizarea campaniei și zilei votului astfel încât riscul să fie egal cu zero”, a declarat premierul Ludovic Orban.

 

Articolul precedentBilanț coronavirus 5 noiembrie: 9.714 cazuri noi și 121 decese
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 104. Când ești sărac cu duhul și la propriu, și la figurat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.