VIDEO Joe Biden îl numește din nou pe Vladimir Putin “criminal de război” și cere ca acesta să fie judecat

“Omul ăsta este brutal. Trebuie să adunăm informații despre ce s-a întâmplat la Bucea și să existe un proces propriu-zis”, a declarat Biden.

Președintele american Joe Biden a spus, despre atrocitățile comise de armata rusă în localitatea Bucea, că nu le consideră genocid, ci “crime de război”. În acest sens, l-a numit din nou pe președintele Rusiei “criminal de război”.

“S-ar putea să vă amintiți că am fost criticat în trecut pentru că l-am numit pe Putin criminal de război. Ei bine, adevărul este că ați văzut ce s-a întâmplat în Bucea. Este un criminal de război. Dar trebuie să adunăm mai multe informații. Trebuie să continuăm să furnizăm Ucrainei armele de care are nevoie pentru a continua lupta și trebuie să obținem toate detaliile, astfel încât acesta să poată fi un proces real – să avem un proces pentru crime de război. Omul ăsta este brutal și ceea ce se întâmplă în Bucea este scandalos și toată lumea a văzut”, a spus Biden.

Președintele american a mai adăugat că SUA vor introduce și mai multe sancțiuni împotriva Rusiei, care vor fi anunțate în curând. 

Reamintim, în urmă cu trei săptămâni, Joe Biden l-a mai numit pe Vladimir Putin criminal de război, fiind criticat inclusiv de mai mulți jurnaliști și politicieni americani. Ulterior, Kremlinul a transmis că o asemenea afirmație “este inacceptabilă și de neiertat”.

Articolul precedentRaport ONU. Următorii ani sunt critici pentru limitarea încălzirii globale
Articolul următorRăzboiul din Ucraina poate alimenta scumpirea mașinilor noi și ar putea amplifica actuala criză de componente din industria auto

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.