VIDEO – Care a fost cauza izbucnirii incendiului de la Solina România

Într-o conferință de presă, reprezentanții ISU Alba, au făcut publice cauzele incendiului care a distrus cea mai mare fabrică de condimente din Europa. 

Având în vedere amploarea incendiului precum şi faptul că incendiul a avut cauze tehnice neclare care nu au putut fi determinate imediat după stingerea incendiului, a fost desemnată o comisie de cercetare şi stabilire a cauzei de incendiu din specialişti care au participat efectiv la intervenţie, care cunoşteau obiectivul precum şi personal care a desfăşurat activităţi specifice în vederea emiterii autorizaţiei de securitate la incendiu.
Locul unde s-a iniţiat incendiul a fost stabilit ca fiind depozitul de materii prime.
Pe baza celor constatate la faţa locului au fost stabilite cauze de natură electrică.

”Astfel, cauza de incendiu cea mai probabilă a fost stabilită ca fiind un scurt circuit electric produs în zona conductorilor de alimentare a unui electrostivuitor de marfă.
Ulterior, s-au aprins masele plastice din izolaţia conductorilor electrici care au aprins mai departe materialele combustibile existente în apropiere.” – a declarat colonelul Guia Adrian Marius, șeful ISU Alba

Articolul precedentAmplasarea radarelor în perioada 9 – 15 martie
Articolul următorFOTO : Acțiune ”la sânge” a polițiștilor din Aiud. Ce au depistat oamenii legii în trafic ?

Comments are closed.