VIDEO Ample acțiuni ale polițiștilor rutieri! 247 de amenzi în două ore!

Astăzi, 9 august a.c., în intervalul orar 07:00 – 09:00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu cu sprijinul polițiștilor Inspectoratelor de Poliție ale Județelor Alba și Hunedoara, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au participat la o acțiune comună în județul Sibiu pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră și pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente.

Obiectivul urmărit de polițiști prin aceste activități nu a fost acela de a aplica sancțiuni, ci de a-i determina pe participanții la trafic să respecte regulile rutiere pentru siguranța lor și a celorlalți și să conștientizeze pericolul la care se expun prin încălcarea normele prevăzute de legislația rutieră.

În municipiul Sibiu, spre exemplu, pentru creșterea siguranței în trafic, polițiștii rutieri au monitorizat și sistemul de camere video omologate, montate în mai mute intersecții și artere rutiere și au constatat, în doar 2 ore, 5 situații în care încălcarea nomelor rutiere a condus la suspendarea exercitării dreptului de a conducere autovehicule pe drumurile publice, respectiv: neacordarea de prioritate pietonilor și folosirea telefonului mobil simultan cu încălcarea unei alte norme rutiere.

Acțiunea s-a desfășurat pe toate segmentele de drum național și drum județean, în municipiile Sibiu și Mediaș, precum și în orașele Avrig, Agnita, Cisnădie, Dumbrăveni și Ocna Sibiului, cu participarea a peste 50 de polițiști rutieri și de ordine publică cu atribuții de poliție rutieră, 2 cinemometre cu undă laser TRUCAM (pistol radar) și 10 aparate radar.

Totodată, în Punct Control Veștem, au fost angrenați în activități și specialiștii RAR Sibiu care au verificat starea tehnică a autovehiculelor.

În cele 2 ore, polițiștii au aplicat 247 de sancțiuni contravenționale, au reținut în vederea suspendării 43 de permise de conducere și au retras 14 certificate de înmatriculare.

Din cele 43 de permise reținute, 32 au fost pentru nerespectarea vitezei legale, 4 pentru neacordarea de prioritate pietonilor, 2 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice, 2 folosirea telefonului mobil simultan cu încălcarea unei alte norme rutiere iar 3 pentru alte abateri.

Cel mai important lucru rămâne ca noi toți, în calitate de participanți la trafic, să ajungem cu bine la destinație. De aceea, chiar și în situația în care a fost cazul să fie aplicată o sancțiune, polițiștii rutieri au adăugat și un sfat, mai ales pentru cei aflați la drum lung.

Pentru deplasarea în condiții de siguranță, polițiștii vă recomandă:

 – Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum și de trafic!

 – Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!

 – Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!

 – Nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice!

 – Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă sau ceaţă densă!

 – Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!

 – Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident!

 – Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacelor de transport în comun sau a altor autovehicule, vitezei cu care rulaţi, pentru a putea în orice moment manevra şi opri în deplină siguranţă autoturismul, dacă situaţia o impune!

Articolul precedentȘi-a lovit propria mamă
Articolul următorDupă o noapte în arest, un sirilankez a fost pus sub control judiciar! Ce a făcut bărbatul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.