Viceprimar Vatra Dornei: „Scenariul roșu nu înseamnă carantina. Se pot petrece, în continuare, Sărbătorile de iarnă aici”

„Scenariu roșu nu înseamnă carantina. Dinamica cazurilor e foarte mare. Am tot ieșit și am intrat din scenariul roșu în scenariul galben, acum iar în scenariul roșu. Se poate intra în Vatra Dornei. Poți veni să îți petreci Sărbătorile de iarnă aici. Nu este nicio problemă”, a declarat Marius Rîpan, viceprimarul din Vatra Dornei. Acesta a vorbit, în această dimineață, într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS, despre situația din  stațiunea atât de îndrăgită de români, care a intrat până la 1 ianuarie în scenariul roșu, având o rată de infectare de 4 la mia de locuitori.

Viceprimarul a arătat că, după cum spune și Ordonanța de Urgență privind starea de alertă, turiștii pot lua masa în hotelul în care sunt cazați, subliniind, în context, că hotelurile funcționează în această perioadă la capacitate normală. 

„Ce se întâmplă la Vatra Dornei, se întâmplă în toată țara, de fapt. Hotelurile funcționează la capacitate normală. Persoanele din instituțiile respective au voie să ia masa tot acolo, conform scenariului roșu”, a arătat Marius Rîpan.

Ulterior, într-un comunicat remis presei, Primăria Municipiului Vatra Dornei a venit cu câteva precizări clare legate de informațiile apărute in spațiul public conform cărora stațiunea ar fi închisă în perioada sărbătorilor de iarnă, respingând „cu vehemență” aceste informații.

„Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava a decis astăzi ca localitatea Vatra Dornei, care a înregistrat în ultimele 14 zile o incidenţă a cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 de 4,05 la mia de locuitori cu focare şi de 3,38 la mie fără focare, să intre in scenariul roșu, nepunându-se în discuție carantinarea localității!

Vatra Dornei s-a mai aflat în acestă situație în mai multe intervale, în ultima lună, fără ca activitatea hotelierilor să fie afectată. Restaurantele din incinta unităților de cazare au, și in acest context, dreptul de a funcționa cu respectarea tuturor normelor de sănătate publică aflate in vigoare!

De altfel, în cazul diminuării cazurilor active din ultimele 14 zile, în ședințele viitoare ale CJSU, se poate reveni la scenariul galben”, se arată în comunicatul citat.

Autoritățile fac, astfel, apel la populație, dar și la turiști să respecte regulile de distanțare socială și igienă, tocmai pentru a putea menține situația epidemiologică sub control.

Articolul precedentPreședintele Emmanuel Macron, testat pozitiv la noul coronavirus
Articolul următorVandoor deschide uși și caută drumuri încă nebătătorite pentru ca produsele locale de calitate să-și recâștige locul de cinste pe masa fiecărui român (P)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.