VFREMEA 22 IULIE. COD GALBEN DE CANICULĂ

În sudul Olteniei, în Muntenia și în Dobrogea va fi încă o zi foarte caldă, dar cu maxime termice aproapiate valorilor normale. Chiar și așa, ca urmare a precipitațiilor din ultima zi și a umidității, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va fi depășit.

În sudul Olteniei, sudul, centrul și estul Munteniei, precum și în Dobrogea continentală, valul de căldură va persista, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 34…36 de grade și izolat de 37 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.

 
 

 

 

În intervale scurte de timp, îndeosebi în zonele de munte și în dealurile subcarpatice din sud, pe suprafețe mici, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și vor fi posibile căderi de grindină.

 
 

În București, vremea va fi caniculară după-amiaza, cu disconfort termic ridicat. Cerul va fi variabil, dar în a doua parte a zilei și seara vor fi înnorări temporar accentuate și condiții pentru averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Temperatura maximă va fi de 34…35 de grade.

La munte, cerul va fi variabil, însă mai ales după-amiaza și seara vor fi înnorări temporar accentuate și local averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și vor fi posibile căderi de grindină. Valorile de temperatură nu vor varia semnificativ față de intervalul anterior.

La mare, vremea se va menține călduroasă. În orele amiezii, disconfortul termic va fi ridicat. Temperaturile maxime se vor încadra între 31 și 34 de grade. Cerul va avea înnorări temporare după-amiaza când, trecător vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 26 și 28 de grade. 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorJOE BIDEN SE RETRAGE DIN CURSA PENTRU PREȘEDINȚIA SUA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.