Vești proaste pentru români! Criza care ne va goli buzunarele. Cresc prețurile peste tot

Vești proaste pentru români! Conform Institutului Național de Statistică, managerii din industria prelucrătoare și construcții susțin că prețurile ar putea crește și cu 50% în următoarele trei luni. Deși scumpirile au golit buzunarele românilor, guvernanții întârzie cu pachetul de măsuri care ar putea opri creșterea prețurilor.

 

Managerii români estimează pentru următoarele trei luni o creştere accentuată a preţurilor în industria prelucrătoare, construcţii şi comerţul cu amănuntul, potrivit rezultatelor unei anchete publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În cadrul anchetei de conjunctură din luna martie 2022, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +7%). Pentru activitatea de fabricare a băuturilor (sold conjunctural +39%) şi activitatea de fabricare a echipamentelor electrice (sold conjunctural +21%) se vor înregistra creşteri.

Referitor la numărul de salariaţi, se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de +1% pe total industrie prelucrătoare.

Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere accentuată în următoarele trei luni (sold conjunctural +51%).

Potrivit estimărilor din luna martie 2022, în activitatea de construcţii se va înregistra în următoarele trei luni creştere a volumului producţiei (sold conjunctural +17%). Managerii estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +4%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creştere accentuată a acestora (sold conjunctural +59%).

În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni tendinţă de scădere moderată a activităţii economice (sold conjunctural -10%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra relativă stabilitate (sold conjunctural +3%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +7%).

Managerii societăţilor comerciale estimează creştere accentuată a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +57%).

Conform estimărilor din luna martie 2022, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural +4%). De asemenea, se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +3%).

Potrivit opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creştere (sold conjunctural +31%). 

SCUMPIRI ANUNȚATE DE MARILE INDUSTRII

industria prelucrătoare SĂGEATĂ ÎN SUS 51%
industria construcțiilor SĂGEATĂ ÎN SUS 59%
industria comerțului cu amănuntul SĂGEATĂ ÎN SUS 31%

SURSA: Institutul Național de Statistică

MĂSURI CARE SUNT ÎN DISCUȚIE

reducerea CAS
reducerea accizei la carburanți
plafonarea prețului RCA
vouchere pentru persoanele vulnerabile
TVA zero la alimente
reduceri de preț pentru transportatori și agricultori
șomaj tehnic pentru firmele afectate de sancțiunile impuse Rusiei

SURSA: Realitatea PLUS 

Articolul precedentJoe Biden clarifică: Nu susțin schimbarea lui Vladimir Putin de la conducerea Rusiei
Articolul următorOraşul Shanghai va intra în carantină

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.