În următoarele luni este preconizată o creștere a prețului pentru carnea de porc cu 25%.
Carnea de porc se va scumpi cu cel puțin 25% în lunile următoare. Este avertismentul lansat de Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România.
Scumpirile au loc în contextul în care Pesta Porcină Africană afectează puternic fermele de animale. Mai mult, importurile au crescut masiv, iar costul de producție din țară este semnificativ afectat și de prețul ridicat al furajelor.
Astfel, reprezentanții Asociației susțin că produc acum doar 30 la sută din necesarul de carne proaspată de porc din Romania.