Vești bune pentru economia României: Rata inflației a scăzut sub 6%

Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2024 comparativ cu luna aprilie 2023 a fost 5,9%, arată datele Institutului Național de Statistică. Aceasta fusese în martie de 6,6%.

Rata anuală a inflaţiei în perioada aprilie 2024 – aprilie 2023 a scăzut la 5,9%, cele mai mari majorări fiind înregistrate la capitolul serviciilor, 10,05%. În perioada menţionată, preţurilor mărfurilor nealimentare au crescut cu 7,17%, iar cele ale mărfurilor alimentare au crescut cu 2,07%. Raportat la luna anterioară, în aprilie 2024, preţurilor bunurilor de consum au cunoscut o creştere de 0,08%. Rata inflaţiei de la începutul anului (aprilie 2024 comparativ cu decembrie 2023) a fost de 2,4%.

Cea mai mare creştere de preţuri din ultimele 12 luni s-au înregistrat la serviciile poştale, care s-au scumpit cu 26,25%. Alte creşteri însemnate de preţuri în această categorie s-au înregistrat la serviciile de apă canalizare, salubritate (16,49%) şi la serviciile medicale (13,67%). Dintre produsele alimentare, cele mai mari creşteri au fost consemnate la conservele din fructe (10,78%), la carnea de bovine (9,25%), şi peștele proaspăt (7,82%). La băuturi, prețul berii s-a majorat în ultimul an cu 8,97%, iar cel al vinului cu 8,39%.

Ţinta de inflaţie pentru sfârşitul acestui an este de 4,4%! Anunțul lui Marcel Boloș

În privinţa mărfurilor nealimentare, detergenții rămân în continuare produsul cu cele mai mari scumpiri (25,64%), urmați de medicamente (23,86%).

În perioada aprilie 2024 – aprilie 2023, cea mai mare scădere de preţuri a fost înregistrată la făină (-30,34%). Prețurile energiei electrice s-au redus cu 3,08% în același interval.

Aprilie 2024 față de martie 2024

Preţurile de consum în luna aprilie 2024 comparativ cu luna anterioară au crescut cu 0,08%. În intervalul comparat, preţurile mărfurilor alimentare s-au majorat cu 0,37%, iar preţurile serviciilor cu 0,63%. Preţurile mărfurilor nealimentare au cunoscut o scădere de 0,35%. Cele mai mari creşteri lunare s-au înregistrat la transportul aerian (10,79%), din categoria serviciilor. În categoria mărfurilor alimentare, cele mai mari creșteri au fost la margarină (4,27%) și cartofi (2,49%). În cazul mărfurilor nealimentare, energia termică şi-a majorat tarifele cu 4,20%, iar tutunul şi ţigările cu 2,28%. La polul opus, cele mai importante scăderi comparativ cu luna martie s-au consemnat la gaze (-10,79%) și energie electrică (-4,15%).
Trebuie precizat faptul că în calculul inflaţiei pentru energie electrică şi gaze s-au luat în considerare prevederile O.U.G. nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie şi gaze naturale, cu modificările şi completările ulterioare.

Articolul precedentTaloanele cu pensiile recalculate pornesc spre destinatari
Articolul următorRegele Charles al III-lea a rupt tăcerea. Ce efecte secundare simte după tratamentul împotriva cancerului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.