Începând de luni 16 mai 2022, pot accesa 2,73 miliarde de euro din PNNR. FONDUL LOCAL este a doua rundă de finanțare dedicată autorităților publice, după Valul Renovării, lansat în aprilie 2022, cu un buget de 5,5 miliarde euro.
Ghidul pentru Fondul Local a fost în consultare publică din 4 februarie 2022 de catre Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, coordonator de investitie PNRR.
Autoritatile publice locale vor putea depune cererile de finantare online – https://pnrr.mdlpa.ro/pnrr/
Aplicația digitală este deschisa intre 11 mai si 16 mai, pentru familiarizare si testare.
Apelul (perioada de depunere cereri de finantare) va fi deschis intre 16 mai 2022 si 30 iunie 2022.
Fondurile europene din Fondul Local sunt prealocate pe fiecare categorie de UAT, dar fiecare categorie de investiție are un buget maxim, care nu poate fi depășit.
Pentru a asigura dezvoltarea echitabilă a localităților, în această schemă de finanțare sunt prevăzute fonduri prealocate, garantate pentru fiecare comună, oraș, municipiu care depune solicitări de finanțare pentru investițiile ce pot fi accesate.
Astfel suma prealocată este de:
– municipiul București – 12.350.000 euro
– fiecare sector – 12.155.000 euro
– fiecare comună – 324.770 euro
– fiecare oraș – 3.189.815 euro
– fiecare municipiu reședință de județ – 12.493.000 euro
– fiecare alt municipiu – 4.193.550 euro.
Vor putea fi realizate 4 categorii de investitii, astfel:
I.1 – Mobilitate urbană durabilă, care conține patru subinvestiții:
I.1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante);
I.1.2 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – ITS/alte infrastructuri TIC;
I.1.3 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – puncte de reîncărcare vehicule electrice;
I.1.4 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – piste pentru biciclete la nivel local/metropolitan;
I.2 – Construirea de locuințe nZEB plus – pentru tineri/locuințe de serviciu pentru specialiști din sănătate și învățământ.
I.3 – Reabilitare moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți furnizarea de servicii publice de către unitățile administrativ-teritoriale.
I.4 – Elaborarea/actualizarea în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană.
Stadiul depunerii proiectelor si al consumarii alocarilor se va putea urmari online, in timp real, aici: https://mdlpa.ro/pages/pnrrbuget
Aceasta este a doua runda de finantari europene PNRR adresate autoritatilor locale, lansata de MDLPA, dupa Valul Renovarii, care a fost deschisa la 1 aprilie si finanteaza lucrari si dotari pentru eficientizarea energetica a cladirilor rezidentiale multifamiliale si publice, cu o alocare de circa 5,5 miliarde Euro.
SURSA: Guvernul României