Veste URIAȘĂ pentru 2,7 milioane de români. Au început să intre banii pe cardurile de alimente

2,7 milioane de români cu venituri reduse încep să primească de vineri ajutorul de 250 de lei pe cardurile sociale pentru alimente. Este prima tranșă din acest an a măsurii de sprijin care se achită din două în două luni.

Astfel, 2,7 milioane de persoane vor beneficia, în cursul anului 2024, de sprijinul de 250 lei o dată la două luni, în șase tranșe, conform ministrul Investițiilor și Proiectelor europene, Adrian Câciu.

Încărcarea cardurilor pentru prima tranșă va avea loc pe tot parcursul săptămânii viitoare, etapizat: în prima parte a săptămânii aproximativ 1,6 milioane de beneficiari vor primi sprijinul pe carduri, urmând ca aproximativ 1 milion de persoane să primească sprijinul în cea de-a doua parte a săptămânii.

Concomitent, se vor distribui 90 de mii de carduri pentru noii beneficiari eligibili, care vor ajunge la aceștia prin Poșta Română.

De acest ajutor beneficiază persoanele vulnerabile cu venituri nete mai mici de 2.000 lei vor beneficia de cardurile sociale pentru alimente și mese calde în valoare de 250 lei, o dată la două luni.

În anii trecuți, au beneficiat de acest sprijin persoanele cu venituri nete mai mici de 1.700 lei. Majorarea plafonului a fost propusă MIPE, iar tot din acest an, aceleași categorii de persoane vulnerabile vor beneficia, de 2 ori pe an, de pachete cu alimente

Sursa: Newsinn

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorVremea, 17 februarie: Valori termice mult peste cele normale

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.