Vaticanul redeschide dosarul unui sinistru MISTER. Cum a dispărut „fata de la Vatican”?

Vaticanul a redeschis ancheta în privinţa dispariţiei adolescentei Emanuela Orlandi, un caz care pasionează Italia de aproape 40 de ani şi în care a fost implicat Sfântul Scaun. Demersul vine la câteva luni după lansarea unui documentar intitulat chiar  „Fata de la Vatican” (Vatican Girl).

 
Emanuela Orlandi avea 15 ani când a dispărut, la 22 iunie 1983, în timp ce se îndrepta spre casă de la o lecţie de flaut pe care o avusese în Roma. Familia adolescentei locuia în Cetatea Vaticanului, pentru că tatăl era angajat laical Casei Papale, potrivit The Guardian.
 

Cazul a dat naştere mai multor teorii, inclusiv aceea că Emanuela a fost răpită de o bandă pentru a şantaja Vaticanul, ca să obţină eliberarea cetățeanului turcul arestat după ce a încercat să-l asasineze pe Papa Ioan Paul al II-lea, în 1981.

Însărcinatul cu justiția al Vaticanului a decis să redeschidă dosarul după mai multe solicitări din partea fratelui mai mare al Emanuelei, care a militat neîncetat pentru a descoperi adevărul din spatele dispariţiei ei, potrivit agenţiei de presă LaPresse.

Oficialul pe Justiție de la Vatican a dat asigurări că „toate dosarele, documentele, rapoartele, informaţiile şi mărturiile” legate de acest caz vor fi reexaminate pentru a clarifica o serie de întrebări şi pentru a „nu lăsa nicio piatră neîntoarsă”.

O ALTĂ DISPARIȚIE, UN ALT MISTER. EXISTĂ VREO LEGĂTURĂ?

În plus, ancheta se va concentra și asupra cazului Mirellei Gregori, care avea tot 15 ani când a dispărut la Roma, cu câteva săptămâni înaintea Emanuelei Orlandi. Mult timp s-a crezut că ar putea exista o legătură între cele două dispariţii.

Ancheta vine, de asemenea, la câteva luni după lansarea pe Netflix a documentarului „Vatican Girl” („Fata de la Vatican”), care explorează teoriile din jurul cazului Orlandi. În cea mai surprinzătoare afirmaţie, o prietenă din copilărie a Emanuelei, intervievată în documentar, a declarat că adolescenta a fost molestată de „cineva apropiat de papă”, care la acea vreme era Ioan Paul al II-lea.

Oarecum în conexiune cu această teorie, se mai spune că Emanuela a fost dusă la Londra, unde a locuit ani de zile într-un cămin de tineret al congregaţiei catolice, cheltuielile fiind suportate de Vatican.  Potrivit acestei teorii, Emanuela a murit la Londra, dar trupul a fost adus și înmormântat la Vatican.

În 2019, două morminte din Vatican au fost exhumate şi redeschise după ce s-a aflat că Emanuela ar fi putut fi îngropată acolo. Însă nu au fost găsite rămăşiţe umane, reaminteşte „The Guardian”

Articolul precedentCinci din zece români cred că o viaţă mai bună îi aşteaptă în noul an – STUDIU
Articolul următorAmenințată cu moartea de soț

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.