VALOAREA TOTALĂ A FONDURILOR DE PENSII PRIVATE OBLIGATORII A CRESCUT CU APROAPE 30% ÎN UTIMELE 12 LUNI

La sfârșitul lunii august 2024, Fondurile de pensii private obligatorii dețineau active în valoare de 148,5 miliarde lei, înregistrând o creștere de 29,5% față de aceeași perioadă a anului precedent, transmite Agerpres.

Conform datelor Autorității de Supraveghere Financiară, investițiile acestor fonduri s-au orientat în proporție de 94% către active românești, în principal denominate în lei, cu o pondere semnificativă a titlurilor de stat și a acțiunilor listate la BVB.

În luna august 2024, contribuțiile însumate au totalizat 1,58 miliarde lei, iar contribuția medie a fost de 380 lei. Titlurile de stat au reprezentat cea mai mare parte din active, cu 98,2 miliarde lei (66,1%), urmate de acțiuni cu 36,47 miliarde lei (24,6%) și obligațiuni corporative cu 6,03 miliarde lei (4,1%).

Numărul total de participanți la fondurile de pensii private obligatorii în august 2024 a fost de peste 8 milioane 200 de mii.

Articolul precedentMAPN VA CUMPĂRA PESTE 1.000 DE BLINDATE UŞOARE DE LA COMPANIA TURCEASCĂ OTOKAR
Articolul următorANALIZĂ STORIA – CUM AU EVOLUAT PREȚURILE APARTAMENTELOR ÎN PRINCIPALELE ORAȘE AL ROMÂNIEI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.