Valeriu Tabără, avertisment îngrijorător: Războiul va crea probleme majore în unele zone

Fostul ministru al Agriculturii Valeriu Tabără a vorbit, la Realitatea PLUS, despre foametea globală cu care ne-am putea confrunta dacă nu sunt deblocate exporturile de cereale din Ucraina, un avertisment sumbru venit din partea ministrului britanic de Externe.

„Avertismentele vin de mai demult în ceea ce înseamnă pericolului acesta al lipsei de alimente, mai ales pentru anumite zone ale globului. Este vorba de țările care sunt supuse și unor efecte climatice majore, de pildă, perioadele de secetă, apoi fenomenul de deșertificare, care este rezultatul unor acțiuni climatice de foarte lungă durată.

Problema aceasta a malnutriției, a lipsei de alimente, a distribuției, practic, inegale a alimentelor, pentru că acesta este una dintre problemele mari, despre care se discută încă din 2008-2009, inclusiv cu ocazia unei întâlniri la Berlin s-a discutat foarte mult despre ce înseamnă transparentizarea și grija pentru rezervele de cereale și de produse alimentare la nivel regional și global. 

Războiul din Ucraina creează o anumită criză și, mai ales, pentru o anumită zonă a globului, acolo unde țările erau clientele Ucrainei și ale Rusiei la grâu. Numai grâul este problema care determină o alimentație. Grâul este pâinea de zi cu zi a multor popoare și a majorității populației globului. Problema trebuia gândită și mai ales la nivel european. Dacă ne uitam peste Ocean, SUA, dar și alte câteva țări au fost și sunt în continuare mult mai pregătite pentru astfel de momente.

În ceea ce privește românii, nu cred că este problema unei foamete iminente”, a precizat fostul ministru al Agriculturii, în emisiunea ”Controversat”.

Articolul precedentDoi bărbați din Alba, cu mandate de executare pentru violență în familie și conducere fără permis duși la Penitenciarul Aiud
Articolul următorAtac armat în Norvegia. Cel puțin 2 morți și 14 răniți – VIDEO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.