Val de plecări din Justiție de teama tăierii pensiilor speciale. Pensia medie a unui magistrat depășește 20.000 de lei pe lună

De frică să nu rămână fără pensiile speciale, judecătorii și procurorii pleacă masiv din sistem. Doar ieri s-au pensionat aproape 50 de magistrați. Asta după ce, în urmă cu două săptămâni, alți 25 și-au depus cererile de ieșire din sistem. Toate au fost aprobate prin decret al președintelui. Pensia specială medie a magistraților depășește suma de 20.000 de lei pe lună.

 

Consiliul Superior al Magistraturii consideră că aceste modificări pot duce la afectarea independenței judecătorilor și poate afecta chiar și accesul cetățenilor la Justiție.

Mai mult, ei vor ca puterile statului să comunice în mod corect cu sistemul judiciar.

 

Și în Ministerul de Interne, de exemplu, cererile au început să curgă ca pe bandă rulantă. Asta se întâmplă în contextual în care Banca Mondială a propus ca vârsta de pensionare a magistraților, militarilor și a polițiștilor să fie modificată de la 60 la 65 de ani.

 Principalul motiv este că suma acestor pensii speciale s-ar putea modifica și niciuna nu trebuie să depășească veniturile acestora.

Articolul precedentCasa Regală din Marea Britanie, zguduită de dezvăluiri șoc: Regina, asaltată de Harry pentru BANI – Alertă la lansarea serialului Netflix
Articolul următorUn tânăr din Cugir a ușurat o vânzătoare de 800 de lei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.