Un val de aer polar vine peste România de marți – Temperaturile scăzute vor fi însoțite de ploi și chiar ninsori.
Un val de aer polar se abate asupra României, iar începând de marți vremea se schimbă radical. Pe tot parcursul săptămânii vom avea ploi, ninsori, dar și temperaturi negative. Vremea va fi la extreme în Europa, în țările din Occident vom avea temperaturi de 40 de grade, în timp ce în Estul Europei vom avea un episod de iarnă.
„Avem o schimbare de circulație atmosferică, care va împărți continentul european în două. Dacă în sud-vest, mai ales în Spania, vor fi temperaturi foarte ridicate, care pot ajunge până la 40 de grade Celsius, în Europa Centrală și de Est, vor fi temperaturi mai scăzute decât în mod obișnuit, anume cu 5 sau 7 grade.
Cauzele sunt legate de felul în care se comportă zona arctică, fiind mult mai caldă decât ar fi normal, anume cu peste 3 grade.
Acest fenomen produce o perturbare. De exemplu, în Marea Kara, se înregistrează temperaturi ridicate, iar în zona Mării Barents există deja un strat de gheață cu extindere mult mai mică decât ar fi normal.
Astfel, apele care sunt libere furnizează atmosferei o încărcătură de vapori și modifică echilibrul dintre zona polară și zona tropicală.
Primăvara este un anotimp al tranzițiilor, când se reconfigurează toate aceste circulații dinspre sezonul rece înspre sezonul cald. Cu toate acestea, pe fondul încălzirii globale, avem contraste mult mai mari”, a spus Roxana Bojariu, climatolog ANM.
De marți încep ploile în toată țara
”Marți, ploile cuprind întreaga țară. Practic, nicio zonă nu va fi ocolită de aceste ploi. Sunt ploi cu descărcări electrice și chiar intensificări ale vântului.
Urmează ca miercuri ponderea acestor ploi să se mute pe partea centrală, estică și sud-estică a țării și partea sudică.
Și abia de joi putem să vorbim de ameliorare sub aspectul precipitațiilor. Totodată, dacă acum vorbim de o vreme plăcută sub aspect termic, temperaturi destul de apropiate de normal până la 22-23 de grade astăzi în Lunca Dunării, de asemenea și mâine 23 de grade prin Muntenia, în jur de 21 de grade și în Capitală.
De marți încolo vremea se răcește, de asemenea, pătrunde o masă de aer rece, o masă de aer polar și ca urmare ajungem din nou la o vreme mai rece față de normal la această dată.
Temperaturi destul de coborâte vor fi marţi pe partea vestică, nord-vestică, iar apoi miercuri o vreme rece, temperaturi de numai 8-9 grade prin depresiuni, 15-16 grade prin partea vestică și sudică a țării, ceea ce înseamnă temperaturi cu 5-7 grade mai mici față de normal.
De asemenea și joi va fi la fel, și chiar temperaturi ușor negative în depresiuni. Joi dimineață, temperaturi de -2 grade prin depresiuni, brumă, îngheț în acele zone depresionare. O vreme așadar destul de rece la mijlocul săptămânii viitoare.
Abia de joi încolo contăm pe o ameliorare sub aspectul precipitațiilor și, de asemenea, și temperaturile încep să crească spre weekendul viitor.
Așa cum arată datele acum, vineri și chiar sâmbătă, o vreme destul de frumoasă în mare parte din țară, ploi puține, dar duminică-luni, probabilitatea de apariție a ploilor crește din nou.
Sperăm că aceste ploi vor fi de scurtă durată și pe areale mai restrânse, astfel încât să nu ne strice perioada de minivacanță”, a spus meteorologul ANM, Mihai Huștiu.