Vaccinul antigripal și testele pentru glicemie se vor putea face în farmacii

Vaccinul antigripal și testele pentru glicemie vor putea fi făcute în farmacii. Un ordin de ministru reglementează aceste servicii, care vor fi efectuate contra-cost.

Anca Crupariu, purtătorul de cuvânt al Colegiului Farmaciştilor din România, a spus că urmează ca pentru fiecare din serviciile din farmacie să se elibereze ghiduri de practică farmaceutică.

Scopul este ca fiecare farmacie care va presta aceste servicii să o facă într-un cadru legal, standardizat, armonizat.

„Poate că unele servicii se prestau deja în farmacie, dar nu exista cadrul legal. Vor fi cursuri de instruire, care vor dura de la câteva zile, la câteva săptămâni”, a declarat Crupariu.

În primă etapă ar urma să fie aprobate ghiduri pentru trei servicii farmaceutice, a spus Crupariu.

„Sperăm ca cele legate de monitorizarea pacienților cu poli-medicație, care presupun și o legătură cu medicul specialist sau de familie. Dorim foarte mult gestionarea pacientului cronic, hipertensiv, diabetic, cu afecțiuni pulmonare”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Colegiului Farmaciştilor.

 

Sursa: Mediafax

Articolul precedentVești proaste de la Valeriu Gheorghiță: Valul patru nu s-a dus!
Articolul următorKelemen Hunor: ”Am decis să continuăm guvernarea, iar UDMR să înceapă negocierile pentru formarea unei mari coaliții între PNL-PSD-UDMR”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.