La data de 31 ianuarie 2022, în jurul orei 18.40, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj au depistat și reținut un bărbat, de 45 de ani, din comuna Bucerdea Grânoasă, posesor al unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de către Judecătoria Blaj.

 

Bărbatul a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate, de un an și două luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

 

Condamnatul a fost depus la Penitenciarul Aiud în vederea executării pedepsei.

Sursa: Realitatea de Alba