USR: ”Prima rectificare bugetară din 2022: PSD-PNL-UDMR acționează precum un parazit care își consumă gazda”

USR transmite, vineri, că prima rectificare bugetară din 2022 demonstrează că PSD-PNL-UDMR acţionează precum un parazit care îşi consumă gazda. ”Nu le pasă decât de ei şi de grupurile de interese care îi menţin la putere”, afirmă formaţiunea. USR atrage din nou atenţia că suntem în plină criză economică, iar PSD şi PNL au crescut cheltuielile în neştire: PNDL 3 Anghel Saligny, pensii speciale, sporuri aberante, creşteri de salarii în ministere şi agenţii, scheme de ajutor de stat pentru grupuri de interese.

”Prima rectificare bugetară din 2022: PSD-PNL-UDMR acționează precum un parazit care își consumă gazda

Prima rectificare bugetară din 2022 demonstrează că PSD-PNL-UDMR acționează precum un parazit care își consumă gazda. Nu le pasă decât de ei și de grupurile de interese care îi mențin la putere.

Rectificarea bugetară prevede cheltuieli suplimentare de aproape 34 de miliarde de lei, dar numai 3,2 miliarde de lei merg către investiții. Restul, în datorii și în consum. Guvernul Ciucă pur și simplu ignoră o problemă, în loc să încerce să o rezolve.

„Guvernul se împăunează acum cu încasări suplimentare, dar refuză să spună că, de fapt, aceste venituri sunt rezultatul inflației care a sărăcit fiecare român în parte. Dobânzile au crescut foarte mult, pentru că Guvernul Ciucă, lipsit de credibilitate, a reușit să împrumute România la cele mai mari costuri din Uniunea Europeană”, susține senatoarea Anca Dragu, fost ministru al Finanțelor.

Mai grav este că rectificarea arată că nici PSD, nici PNL nu au de gând să facă niciun pas în spate de la creșterea galopantă a cheltuielilor statului.

USR atrage din nou atenția că suntem în plină criză economică, iar PSD și PNL au crescut cheltuielile în neștire: PNDL 3 Anghel Saligny, pensii speciale, sporuri aberante, creșteri de salarii în ministere și agenții, scheme de ajutor de stat pentru grupuri de interese, toate acestea trebuie plătite de români, care suportă și inflația și taxele noi pe care Coaliția spunea că nu le va impune.

Un guvern responsabil ar fi strâns cureaua și nu ar fi crescut taxele. Dar PSD și PNL i-au mințit din nou pe români.

Rectificarea mai arată că schema de plafonare a prețurilor la energie este cea mai mare lovitură dată finanțelor publice anul acesta, așa cum USR a avertizat de la început. Vedem clar o gaură de aproape 30 de miliarde de lei – banii pentru compensarea facturilor de energie. Din ce bani, domnule Câciu?

În loc să reducă taxele pe energie, au preferat o schemă alambicată care ruinează – încet, dar sigur – nu doar statul român, ci pe toți românii, pentru că ei vor plăti găurile create în buget de politicienii iresponsabili de la PNL, PSD și UDMR.”, scriu cei de la USR.

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentTomac, despre pericolul de la Zaporojie: „Este crucial să se facă tot ce este necesar pentru a opri aceasta amenințare ce poate avea consecințe apocaliptice”
Articolul următorCătălin Chirilă, campion european la canoe simplu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.