Urmărire ca-n filme pe străzile din Cergău

Polițiștii din Cergău l-au reținut pe un tânăr care, fără a avea permis, a condus un autoturism prin comună. Acesta nu a oprit la semnalul agenților și a fost urmărit și blocat în trafic.

La data de 7 noiembrie 2019, în jurul orei 09,40, polițiștii Postului de Poliție Cergău, în timp ce efectuau activități de verificare a traficului rutier, pe raza comunei, au efectuat semnal de oprire unui autoturism înmatriculat în județul Alba.

Șoferul acestuia a ignorat semnalul polițiștilor și și-a continuat drumul, încercând să scape de control.

Agenții au pornit în urmărirea lui și au reușit să-l blocheze, pe o stradă din comună.

La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr de 19 ani, din comuna Cergău, care nu poseda permis de conducere, pentru nicio categorie de autovehicule.

Polițiștii i-au întocmit dosar penal, pentru conducere fără permis și l-au reținut, pentru o perioadă de 24 de ore, iar în cursul zilei de azi, 8 noiembrie, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.

Articolul precedent4 tineri sunt cercetați pentru că au furat 3 biciclete
Articolul următorAlegeri prezidențiale 2019 EXIT POLL IRES la Realitatea PLUS. Află primul cine va intra în turul 2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.