UPDATE FURTUNA BORIS/ POMPIER MORT ÎN INUNDAŢIILE DIN AUSTRIA; UN DECES ÎN POLONIA, 4 DISPĂRUŢI ÎN REPUBLICA CEHĂ

Un pompier a murit în timp ce intervenea la inundaţiile provocate de furtuna Boris în nord-estul Austriei, au anunţat duminică autorităţile regionale, citate de AFP.

„Din păcate, un pompier a murit în timp ce intervenea la inundaţii”, a declarat într-o conferinţă de presă Johanna Mikl-Leitner, guvernatorul Austriei Inferioare, declarată zonă calamitată.

O persoană s-a înecat în Polonia, iar alte patru sunt date dispărute în Republica Cehă vecină în urma ploilor torenţiale şi a creşterii nivelului râurilor provocate de furtuna Boris, au anunţat duminică autorităţile din ambele ţări, transmite AFP.

Furtuna Boris a afectat întreaga Europă Centrală şi de Est, provocând pagube şi inundaţii în Austria, Republica Cehă, Slovacia, Polonia şi România.

Sâmbătă, furtuna a provocat decesul a patru persoane în sud-estul României.

Mii de persoane au fost evacuate, iar operaţiunile continuă duminică în Polonia şi Republica Cehă, unde sute de mii de gospodării sunt private de electricitate.

„Avem primul deces prin înec, confirmat în regiunea Klodzko, la frontiera polono-cehă”, a declarat premierul polonez Donald Tusk, care se află, începând de sâmbătă dimineaţă, în sud-vestul ţării, cel mai grav afectat de inundaţii.

În Republica Cehă, poliţia a anunţat dispariţia a patru persoane. Trei dintre acestea se aflau într-o maşină luată de apele unui râu din oraşul Lipova-Lazne, în nord-estul ţării, iar un bărbat a fost luat de apele unui pârâu ieşit din matcă, în sud-est.

Situaţia este deosebit de gravă în nord-estul ţării, unde o mare parte din oraşul Opava a fost evacuată în urma revărsării râului cu acelaşi nume.

În sudul Republicii Cehe, apa dintr-un baraj s-a revărsat şi a inundat oraşe şi sate situate în aval.

În sud-vestul Poloniei, apele au depăşit digurile din oraşele Glucholazy şi Ladek Zdroj. Aproximativ 1.600 de persoane au trebuit evacuate din regiunea Klodzko.

Autorităţile poloneze au solicitat ajutorul armatei pentru a veni în sprijinul pompierilor care intervin la faţa locului.

Ploile abundente au început vineri dimineaţă şi, potrivit prognozelor, vor continua cel puţin până luni în Republica Cehă şi Polonia.

AGERPRES

Articolul precedentVIDEO INUNDAŢII ÎN JUDEŢUL GALAŢI/ PREMIERUL MARCEL CIOLACU: ÎNCĂ SUNT DOUĂ PERSOANE DISPĂRUTE
Articolul următorIGPR: 130 DE ANIMALE ÎN SITUAŢII DE PERICOL AU FOST SALVATE LUNA TRECUTĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.