Ungaria renunță la plafonarea prețurilor pentru carburanți

Guvernul Victor Orban a renunțat la plafonul de preț pentru carburanți, impus în luna noiembrie 2021, pe fondul crizei provocate de lipsa importurilor și de panica care a împins șoferii să cumpere cât mai multă benzină și motorină.

Șeful de cabinet al premierului Victor Orban a transmis că guvernul a fost nevoit să renunțe la plafon (care urma să expire la sfârșitul anului) la recomandarea grupului Mol. “Nu mai puteam aștepta […], aceasta este singura modalitate prin care putem asigura securitatea aprovizionării cu carburanți“, a declarat Gergely Gulyas, șeful de cabinet al premierului ungar, în cadrul unei conferințe comune de presă cu directorul executiv al Mol, Zsolt Hernadi.

Oficialul guvernamental a mai explicat faptul că renunțarea la acest plafon va stimula, cel mai probabil, creșterea inflației, fără însă a transmite un procent estimativ. Inflația anuală în Ungaria depășește 21%. Zsolt Hernandi a transmis că restabilirea importurilor și, implicit, stabilizarea situației la nivel național va dura aproximativ două luni, dar efectele eliminării plafonului vor apărea în următoarele zile.

 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentPrognoză optimistă – România va atinge un vârf al creșterii economice în 2025
Articolul următorVor fi cele mai sărace sărbători din ultimii ani – „Crăciun la suta de grame” – Românii nu-și mai permit masa festivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.