După ce Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a anunțat, într-un interviu la CNN, că Rusia ”ar folosi armele nucleare doar atunci când există o amenințare pentru existența statului”, au apărut noi informații despre locurile unde sunt ascunși Vladimir Putin și ministrul Apărării. Astfel, se pare că atât președintele Rusiei, cât și Serghei Șoigu s-ar ”adăposti în buncăre secrete”, pentru a fi protejați de orice pericol.
Experții care urmăresc mișcările avioanelor folosite de înalții oficiali ai Kremlinului arată că Putin s-ar putea afla într-un buncăr secret de lângă Surgut, în vestul Siberiei.
În schimb, ministrul Apărării al Rusiei, Serghei Șoigu, care a lipsit în mod misterios câteva săptămâni, se crede că își desfășoară activitatea dintr-un alt buncăr secret de lângă Ufa, în Urali, la aproximativ 1166 de kilometri est de Moscova, conform jurnalistului de investigație Christo Grozev, citat de ziare.com.
Această teorie este susținută de fiica sa Ksenia Șoigu, în vârstă de 31 de ani, care a vizitat Ufa, unde a fost fotografiată, timp de trei zile, începând cu 22 martie 2022, deoarece au existat speculații că tatăl său ar fi suferit de probleme cardiace.
Grozev, care are legături cu instituția de investigații britanic Bellingcat a spus: ”Sunt absolut sigur că Șoigu se află într-un buncăr. Urmărind mișcarea avionului său, vedem zboruri frecvente către Ufa”.
Într-un interviu acordat postului de televiziune Ucraina-24, Grozev a declarat că Putin are un alt buncăr, în altă zonă. ”Cel mai probabil (Putin -n.a.) este în altă parte, pentru că vedem alte zboruri și sunt mult mai clasificate decât cel care merge la Ufa.
Acestea sunt avioane de stat și își opresc transponderele undeva prin Surgut. Acest oraș este capitala petrolului din Rusia și se află la aproximtiv 2.900 de kilometri nord-est de Moscova”.