Vremea se schimbă în toată țara și în mai multe zone ninge deja la această oră. La munte și, temporar, în zonele mai înalte din nordul Moldovei, vor fi și intervale cu lapoviță și ninsoare.
„Am putea spune că vremea se apropie de ceea ce numim normal la această perioadă, pentru că ninsorile sunt prezente în zona montană înaltă. Vor continua să fie prezente în această zonă montană înaltă și, pe măsură ce avansează o masă de aer rece, dinspre partea de nord a continentului, percipitațiile sub formă de lapoviță și ninsoare vor coborî altitudinal, în sensul că se vor semnala și la altitudini mai mici, în zonele de munte. Vor fi prezente în zonele de deal din partea de nord a țării, din zona de nord a Carpaților Orientali, pentru ca la acest sfârșit de săptămână și început de săptămână viitoare, acestea să fie prezente și în partea de nord a Moldovei, zonă pe unde va pătrunde această masă de aer rece, și în zonele mai joase de realief, nu numai în zona de munte.
Concomitent, aceste percipitații sub formă de lapoviță și ninsoare pe care le-am descris, cu ploi în celelate zone din țară, și asta pentru că sisteme noroase succesive vor traversa țara noastră în perioada următoare, sisteme noroase aferente unor cicloni mediteraneeni, care vor determina acumularea unor cantități mai însemnate de ploaie în tot acest interval.
Ploile cu cantități mai importante de 10-15 sau chiar 20 de l/mp se vor semnala în special în zonele deluroase și montane, pentru că aceasta este în general evoluția regimului de precipitații în contextul ciclonilor mediteraneeni. Dar asta nu înseamnă că în zonele mai joase de relief nu vor fi zone în care să se înregistreze cantități de ploaie bine-venite de peste 10 l/mp. În tot acest interval, prin cumulare, este posibil să constatăm că înregistrarea unor cantități care să depășească chiar 20 de l/mp, dar – în contextul rezervei de apă existente în momentul de față în sol – aceste ploi sunt bine-venite”, a precizat Gabriela Bîncilă, director meteorologie operațională în cadrul ANM.