Un tren încărcat cu cereale a deraiat în apropiere de Craiova. Circulația pe ruta Craiova-București, afectată

Nouă vagoane ale unui tren de marfă s-au răsturnat și alte două au deraiat, la intrarea în gara Leu, respectiv la 25 km de Craiova. La ora transmiterii acestei știri, circulația este restricționată, iar trenurile circulă pe o rută ocolitoare. Din informațiile existente, sunt întârzieri și de peste două ore ale trenurilor de pasageri Craiova-București.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că traficul feroviar a fost restricționat începând cu ora 1:30 pe relația Craiova – Caracal, din cauza unui incident feroviar în care este implicat un tren privat de marfă.

Potrivit sursei citate, la intrarea în stația CF Leu, peste macaze, 9 vagoane din compunerea unui tren privat de de marfă au deraiat, iar alte 2 s-au răsturnat. 

Trenul care aparține unui operator privat de marfă avea în compunere 35 de vagoane încărcate cu cereale și circula pe ruta Salonta – Roșiori Nord.

„Personalul feroviar al SRCF Craiova va acorda sprijin tehnic operatorului privat de marfă în procesul de repunere pe șină a vagoanelor deraiate si răsturnate, astfel încât zona Craiova – Caracal să fie redeschisă în condiții de siguranță. În acest moment circulația trenurilor se va realiza pe rute alternative: Craiova – Piatra Olt – Caracal (linie simplă neelectrificata)”, au anunțat reprezentanții CFR.

Potrivit reprezentanților companiei, evenimentul va fi anchetat de o comisie de specialitate, care va stabili cauzele deraierii vagoanelor.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentMinistrul Educaţiei, despre numărul elevilor care nu susţin examenul de Evaluare naţională: Din punctul meu de vedere este un mare semnal de alarmă
Articolul următorMarcel Ciolacu: Îmi doresc ca în februarie să avem prima lege a salarizării magistraților; să închidem acest subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.