Un tânăr răpit a fost salvat după ce i-a trimis un mesaj, la întâmplare, șefului Salvamont: „Situație care poate fi încadrată la minune”

Un tânăr de numai 23 de ani a fost salvat, după ce a fost forțat să urce într-o mașină ce urma să îl ducă la o stână, acolo unde i s-ar fi pierdut urma. Acesta avea și o stare de sănătate precară. El a pus mâna pe telefon și a dat mesaje la întâmplare. 

Unul dintre mesaje a ajuns la Salvamont, iar șeful Salvamont România, Sabin Cornoiu, a comentat întreaga situație, oferind informații în măsura în care detaliile nu ar periclita ancheta poliției.

„Cunosc foarte bine cazul. Într-adevăr a fost situația care poate fi încadrată la „minune” și n-am dat numele salvatorului pentru că este o persoană din conducerea Salvamont România și n-am vrut să se zică „Vai, uite cine primește mesaje” și așa mai departe. Iată că a fost ceva foarte corect. A încercat să obțină cât mai multe detalii.”, a precizat Sabin Cornoiu, la o televiziune de știri.

„Am fost foarte surprins de situație. E din Cluj și a fost răpit din județul Mehedinți și a fost găsit undeva în zona Craiovei. Poliția s-a mișcat foarte repede. Mi-a scris prin mesaje că e într-o anumită localitate și că a fost suit într-o mașină într-o localitate învecinată. Am găsit cele două localități pe internet, am văzut din ce județ sunt și m-am gândit dacă totuși este ceva real. Am avut acele suspiciuni când nu mi-a zis culoarea sau numărul mașinii, întrerupând orice convorbire. Am zis că e mai bine să trec la acțiune. Am convins operatoarele care au fost foarte cooperante, apoi pe cei de la poliție. Iată că, la un moment dat, am primit acel mesaj prin care m-au anunțat că toate persoanele au fost identificate. Nu știu mai multe date. Toate discuțiile s-au purtat pe WhatsApp. Nu știam de ce omul avea numărul meu, de ce îl salvase, dar iată că totul s-a terminat cu bine.”, a mai adăugat intervievatul.

Întrebat de ce nu a mers pe șansa farsei, el a mai spus:

„Nu am avut cum. În 40 de ani de activitate nu am tratat nicio situație ca și când nu ar fi una reală. Și atunci, nu puteam să tratez ca pe o glumă. Mă gândeam dacă nu cumva sunt și oameni care încearcă vigilența cuiva din glumă, dar până la urmă m-am gândit că e foarte bine să fac acest lucru. Mă bucur că totul s-a terminat cu bine”, a încheiat șeful Salvamont România.

 

Articolul precedentControale masive la pensiunile de pe Valea Prahovei, după tragedia de la Ferma Dacilor
Articolul următorFerma Dacilor – Ies la iveală noi amănunte: Martorii au sunat la Pompieri la 40 de minute după izbucnirea incendiului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.