Un român, rezident în Marea Britanie, bănuit că ar fi fost implicat în desfășurarea atacurilor informatice, din ultimele zile, asupra infrastructurii IT din România

Începând cu data de 29 aprilie a.c., o serie de atacuri informatice de tip DDoS – Distributed Denial of Service a afectat multiple site-uri web care aparțin unor instituții publice și organizații private din România.

Atacurile ar fi fost revendicate de o grupare intitulată ‘KillNet’, de origine rusă, iar activitatea acestora ar fi promovată pe diferite canale de comunicare, fiind motivate de contextul conflictului militar Rusia – Ucraina.

Imediat după aceste atacuri, specialiști ai Ministerului Afacerilor Interne, Direcției Generale de Protecție Internă, Inspectoratului General al Poliției Române, precum și din cadrul celorlalte structuri și instituții din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, au desfășurat activități specifice din competență, pentru contracararea atacurilor, protecția site-urilor vizate și identificarea persoanelor responsabile, în vederea asigurării rezilienței infrastructurilor IT.

În urma activităților comune desfășurate, a fost identificată o persoană bănuită, cetățean român, rezident în Marea Britanie, care ar fi susținut activitatea grupării infracționale, prin oferirea de sprijin pentru traducerea din limba rusă în limba română a materialelor promovate de gruparea infracțională și prin indicarea unor site-uri web din Romania care ar fi putut fi atacate prin același mod de operare.

La data de 2 mai 2022, în urma cooperării polițienești internaționale, autoritățile de aplicare a legii din Marea Britanie, prin National Crime Agency, au efectuat o percheziție domiciliară, în Marea Britanie, la adresa de reședință cetățeanului român, bănuit că ar fi fost implicat în desfășurarea atacurilor informatice, din ultimele zile, asupra infrastructurii IT din România.

De asemenea, ofițeri specializați din cadrul IGPR- Direcția de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice s-au deplasat în Marea Britanie, pentru acordarea de sprijin în ancheta desfășurată de National Crime Agency.

Articolul precedentTânără, accidentată pe trecerea pentru pietoni
Articolul următorPatriarhul Kiril, „băiatul de altar” al lui Putin, dialog delirant cu Papa Francisc despre războiul din Ucraina

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.