Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai. Vlad Pascu ar urma să fie adus, astăzi, la Judecătoria Mangalia

Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, în care Vlad Pascu este judecat după ce, aflându-se sub influenţa drogurilor, a provocat un accident soldat cu uciderea a doi tineri, a fost programat, joi, la Judecătoria Mangalia. Dosarul a fost preluat de o nouă judecătoare, după ce Ioana Ancuţa Popoviciu, cea căreia îi fusese repartizat iniţial şi care a fost criticată pentru numeroasele gafe făcute în timpul procesului, a fost recuzată.

La Judecătoria Mangalia are loc, joi, de la ora 10.00, un nou termen în dosarul în care Vlad Pascu este judecat pentru că, drogat fiind, a accidentat mortal cu maşina doi tineri în localitatea 2 Mai, în vara anului trecut. După ce judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu a fost recuzată, dosarul a fost preluat de Carmen Claudia Berevoescu, care este şi preşedintele Judecătoriei Mangalia. 

Termenul de joi ar fi trebuit să fie ultimul înainte de pronunţare, dar după ce a fost schimbată judecătoarea, rămâne de văzut dacă procesul va continua sau va fi reluat de la zero.

De asemenea, la acest termen, este aşteptat şi Vlad Pascu. Ar fi pentru prima oară în cadrul acestui proces când Pascu s-ar afla în sala de judecată, intervenţiile sale având loc până acum prin videoconferinţă. 

Consiliul Superior al Magistraturii a decis, marţi, să accepte transferul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu de la Judecătoria Mangalia la Judecătoria Constanţa, începând cu 1 iunie. După această decizie, Judecătoria Mangalia a hotărât să admită cererea de recuzare a Ioanei Ancuţa Popoviciu din acest dosar. 

Ea a fost acuzată de comportament nepotrivit de către familile victimelor şi de avocaţii acestora, de la primul termen de judecată şi până la ultimul. 

Astfel, la primul termen din dosar, în 22 februarie, ea ar fi intrat în sală mestecând gumă şi a cerut buletinului tânărului mort în accidentul de la 2 Mai despre care nu ştia că este decedat.  

La al doilea termen de judecată, Ioana Ancuţa Popoviciu l-a întrebat cine este pe tatăl tânărului mort în evenimentul rutier, iar acesta avea un tablou cu chipul fiul său. 

De asemenea, şi la ultimul termen, care a fost în 9 mai, avocatul Adrian Cuculis, apărătorul uneia dintre familiile victimelor, a declarat jurnaliştilor la ieşirea din sediul Judecătoriei Mangalia că „gafele din sala de judecată au fost multiple”. 

”A întrebat doamna judecător dacă aceşti copii mergeau către punctul unde au fost accidentaţi, ca şi cum acel punct ar fi fost, nu ştiu, un loc de distracţie sau…Nu, pur şi simplu era pe drumul judeţean, în faţa unei baze militare şi atâta tot. Sigur că şi întrebarea dacă familia Robertei s-a prezentat la înmormântarea ei a fost de-a dreptul ridicolă, dar trecând peste toate elementele acestea au fost zeci de întrebări adresate”, a relatat avocatul.
 
În urmă cu câteva săptămâni, Consiliul Superior al Magistraturii a decis că nu se impune suspendarea judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu până la finalizarea procedurilor disciplinare, aşa cum solicitase Inspecţia Judiciară. Inspectorii judiciari au apreciat că exercitarea în continuare a funcţiei de către judecător ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare şi ar fi de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei.

 De asemenea, avocaţii familiilor victimelor accidentului de la 2 Mai au cerut şi anterior recuzarea judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, iar cererea lor a fost respinsă. Totodată, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au solicitat Curţii de Apel Constanţa strămutarea dosarului, dar şi această cerere a fost respinsă. 

De asemenea, judecătoarea formulase o cerere de abţinere, care fusese respinsă.

În 19 august 2023, Vlad Pascu a condus un autoturism pe DN 39, iar în jurul orei 5.25, în apropiere de 2 Mai, a intrat într-un grup de pietoni. În urma impactului, doi tineri şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi.
 
Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului şi a fost găsit apoi de poliţişti în Vama Veche. Anchetatorii au stabilit că el se afla sub influenţa mai multor substanţe interzise, printre care cocaină, amfetamină şi metamfetamină.
 
Vlad Pascu a fost trimis în judecată, în luna octombrie, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentPodul Giurgiu-Ruse, închis pe un sens în partea bulgară
Articolul următorNovak Djokovic, victoria 1.100 din carieră

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.