Un ciclon mediteranean lovește România – Meteorologii avertizează: cât vor ține furtunile violente

În ciuda temperaturilor crescute peste media perioadei, România ar urma să fie lovită seara de vijelii. Un ciclon mediteranean ajunge în țara noastră în următoarele zile și sunt așteptate furtuni violente dar și căderi de grindină.

Joi, 25 mai, vremea va fi caldă în majoritatea zonelor, dar și în general instabilă.

„Instabilitatea atmosferică se va manifesta mai ales după-amiza și seara, prin înnorări temporar accentuate și intervale cu averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale în general de 50-70 km/h), vijelii și grindină, local la munte, în Transilvania, dealurile Crișanei și Banatului, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei și pe arii restrânse în rest. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat de peste 30-40 l/mp. Noaptea aria ploilor se va restrânge, iar acestea se vor semnala pe alocuri, cu o probabilitate mai mare în centru, sud și est”, anunță ANM.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 și 28 grade Celsius, iar cele minime între 7 și 17 grade Celsius, ușor mai scăzute în depresiunile intramontane. Dimineața și noaptea izolat va fi ceață îndeosebi în vest și centru.

„Această masă de aer cu proprietăți pentru instabilitatea atmosferică va se va menține pe tot parcursul săptămânii și vom avea astfel de manifestări aproape în fiecare după-amiază, cu precădere în jumătatea de sud a teritoriului, în condițiile în care și temperaturile vor fi destul de ridicate. La amiază vor mai atinge valori de 27-28, poate chiar 29 grade”, a spus Alina Şerban, meteorolog în cadrul ANM.

Articolul precedentStructura Clubului de Presă a fost definitivată – nume cu greutate în presa românească
Articolul următorCod galben de furtuni în Bucureși și 27 de județe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.