O femeie din Câmpeni este cercetată pentru furt. Ar fi profitat de starea de ebrietate în care se afla un cunoscut și i-ar fi sustras telefonul mobil. Polițiștii au găsit telefonul asupra ei și l-au restituit păgubitului.
La data de 7 decembrie 2021, polițiștii de siguranță publică din Câmpeni au identificat o femeie, de 49 de ani, din Câmpeni, imediat după ce ar fi sustras un telefon mobil.
În sarcina acesteia s-a reținut faptul că, în seara zilei de 7 decembrie 2021, în timp ce se afla într-un local public din Câmpeni, profitând de starea de ebrietate a unui bărbat, i-ar fi sustras, din buzunarul hainei, telefonul mobil.
Telefonul mobil a fost recuperat și restituit păgubitului, iar față de femeie cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Sursa: Realitatea de Alba