Un bărbat din Sântimbru s-a îmbătat şi şi-a bătut soţia

Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Galda de Jos au emis un ordin de protecţie provizoriu faţă de un bărbat care şi-a agresat soţia, acesta fiind obligat să părăsească locuinţa.

După câteva ore bărbatul a fost depistat, în flagrant delict, în timp ce încălca ordinul de protecţie. Faţă de acesta a fost întocmit un nou dosar penal.

La data de 18 februarie 2019, în jurul orei 15.30, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Galda de Jos au fost sesizaţi de către o femeie din comuna Sântimbru, cu privire la faptul că, pe fondul consumului de alcool, soţul său a agresat-o, iar ea a fost nevoită să-şi părăsească locuinţa.

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au întocmit, faţă de bărbat, un dosar penal pentru violenţă în familie şi au emis un ordin de protecţie provizoriu, potrivit căruia bărbatul era obligat să părăsească locuinţa comună şi să nu se apropie la o distanţă mai mică de 50 de metri de soţia sa, membrii familiei sale şi de locuinţă.

Potrivit IPJ Alba, bărbatul s-a întors la locuinţa comună, în jurul orei 21.30, iar poliţiştii au constatat încălcarea ordinului provizoriu de protecţie, pe numele său fiind întocmit un nou dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de “încălcarea masurilor prevăzute în ordinul de protecţie provizoriu”, faptă prevăzută de art. 32 alin.2 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, modificată.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba reaminteşte:

Obligaţiile şi interdicţiile dispuse de poliţist împotriva agresorilor, prin ordinele de protecţie provizorii, devin obligatorii imediat după emiterea acestora, fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen.

Cu ocazia evacuării temporare din locuinţă, agresorului i se oferă timpul strict necesar pentru ca acesta să îşi poată lua asupra sa documentele de identitate, bani, medicamentele sau alte bunuri personale de strictă necesitate.

Nerespectarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu constituie infracțiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an, în conformitate cu prevederile art. 32 din Legea 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, cu modificările ulterioare.

Articolul precedent7 percheziţii la persoane bănuite de înşelăciune
Articolul următorBărbat din judeţul Argeş reţinut pentru furt de motorină