Polițiștii din Vințu de Jos au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva unui bărbat care și-a agresat soția și a determinat-o să plece de acasă, împreună cu cei doi copii minori. Polițiștii l-au îndepărtat din locuință și i-au interzis să se apropie de familia sa.
În după amiaza zilei de miercuri, 19 iunie, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați, prin 112, de către o femeie de 35 de ani, din comuna Blandiana, cu privire la faptul că a fost lovită cu pumnii și amenințată cu moartea, de soțul ei.
În urma agresiunii, femeia a fost nevoită și se adăpostească la locuința unui vecin, împreună cu cei doi copii minori.
Leziunile suferite de acesta nu sunt grave, iar femeia a refuzat să fie investigată medical.
Polițiștii au aplicat formularul de evaluare a riscului, iar în urma interpretării acestuia a rezultat că se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
Astfel, bărbatul de 46 de ani a fost obligat să părăsească domiciliul comun și să păstreze o distanță minimă față de familia sa.
În plus, polițiștii i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.
Comments are closed.