Un avion militar rusesc s-a PRĂBUȘIT în Krasnodar: Cel puțin 4 MORȚI – Aeronava de luptă a căzut peste o clădire cu 9 etaje

Un avion de război rusesc s-a prăbuşit în regiunea Krasnodar de sud. Avionul de luptă Su-34 a căzut peste o clădire rezidențială din orașul Yeysk. Incendiul motorului a provocat prăbușirea avionului militar, scrie BBC.

UPDATE: Cel puţin patru persoane au murit şi alte 18 au fost rănite luni în urma prăbuşirii unui avion militar peste un cartier rezidenţial din sudul Rusiei şi în apropiere de Ucraina, au anunţat agenţiile de presă ruse.

Un avion militar s-a prăbușit peste un bloc de nouă etaje în Rusia. Imediat după prăbușire, martorii spun că au auzit mai multe explozii, iar clădirea a fost cuprinsă de flăcări. Ministerul rus al Apărării a declarat că accidentul a avut loc în timpul unui zbor de antrenament.

În acest moment, numărul victimelor este necunoscut. 

Cauza prăbușirii avionului militar din sudul Rusiei a fost incendiul unui motor în timpul decolare, a anunțat Ministerul rus al Apărării.

Piloţii au ieşit din avion înainte ca acesta să se prăbuşească în apropierea unui bloc din Yeysk, care se află chiar peste Marea Azov faţă de Ucraina, a declarat ministerul.

Ministerul mai susţine că combustibilul aeronavei Su-34 s-a aprins în curtea unei zone rezidenţiale, relatează agenţiile de presă ruse.

Articolul precedentRăzboi în Ucraina, ziua 236 – Dronele kamikaze au lovit din nou. Armata lui Putin, atac cumplit asupra Kievului – LIVE TEXT
Articolul următorPrimele informații din raportul medico-legal legate de moartea lui Nosfe: infarct la doar 37 de ani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.